Școala începe azi cu mai multe schimbări, printre care creșterea ponderii mediei la Evaluarea Națională la 75 la sută, simularea bacalaureatului și la clasa a XI-a, evaluări la clasele a II-a, a IV-a și a VI-a, dar și cu mai multe inspecții la clasă și controale în școli.După aproape trei luni de vacanță, elevii revin de luni la cursuri. Școala începe în 16 septembrie, iar elevii vor intra în vacanța de vară după 36 de săptămâni de cursuri, în 20 iunie, semestrele fiind împărțite în mod egal.
Prima vacanță va fi din 2 până în 10 noiembrie 2013, pentru elevii din învățământul primar și pentru copiii de la grădiniță. Vacanța de iarnă va începe sâmbătă 21 decembrie 2013 și se va încheia duminică 5 ianuarie 2014.
Cursurile semestrului întâi vor fi reluate în 6 ianuarie și se vor încheia pe 31 ianuarie, iar între 1 și 9 februarie elevii vor avea vacanța intersemestrială. Ca urmare, elevii vor avea practic două vacanțe de iarnă.
Semestrul al doilea va începe în 10 februarie și se va încheia în 20 iunie. Un element de noutate în acest an școlar este acela că elevii vor avea liber și în a treia zi de Paști. Vacanța de primăvară va începe sâmbătă 12 aprilie și se va încheia marți 22 aprilie, după a treia zi de Paști. Programul „Școala altfel: să știi mai multe, să fii mai bun!“ va fi organizat în săptămâna 7-11 aprilie 2014, când elevii vor participa la activități extracurriculare și extrașcolare.
Noutățile anului școlar care începe la 16 septembrie
Noul an școlar aduce mai multe schimbări, dintre care cele mai importante sunt creșterea ponderii mediei la Evaluarea Națională la 75 la sută, față de 50 la sută cât a fost până acum, și reducerea la 25 la sută a ponderii notelor din ciclul gimnazial pentru admiterea la liceu, pregătirea bacalaureatului din prima zi de școală, introducerea simulării bacalaureatului la clasa a XI-a și evaluarea periodică la clasele a II-a, a IV-a și a VI-a.
Decizia de a schimba formula de calculare a mediei de admitere la liceu a fost luată după ce în 25 de județe, respectiv în 59,52 la sută din totalul unităților de învățământ, s-au constatat diferențe între 2 și 2,5 puncte între mediile mari din gimnaziu și cele mici obținute de elevi la Evaluarea Națională, în alte șase județe diferențele fiind mult mai mari.
Acest articol a apărut în ediția tipărită a Ziarului Financiar din data de 16.09.2013
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu