Tensiunile de pe piețele externe duc cursul euro aproape de 4,5 lei

Știrea a fost publicată vineri, 13 septembrie 2013, 01:17 în categoria

Tensiunile de pe pieţele externe duc cursul euro aproape de 4,5 lei Euro a urcat ieri la 4,49 lei pe piața interbancară, un nou maxim al ultimelor două luni și jumătate. Leul a pierdut 1,5% din valoare în fața euro de la începutul lunii septembrie.

BNR a publicat ieri un curs de 4,4847 lei/euro, cel mai ridicat nivel din 25 iunie încoace, dar pe piața valutară euro a trecut de 4,49 lei/euro pentru, în linie cu deprecierea valutelor din regiune, mișcare influen­ța­tă de tensiunea acumulată pe piețele internaționale înainte de ședința de politică monetară a băncii centrale americane, care va avea loc săptămâna viitoare.

Monedele din regiune au fost sub presiunea investitorilor străini, care au renunțat la activele de pe piețele emergente pentru a investi în bonduri în dolari, al căror randament este în creștere. Banca centrală americană intenționează să reducă treptat lichiditatea excesivă injectată în piață, ceea ce a antrenat o creștere a prețului obligațiunilor denominate în dolari.

Leul a avut în septembrie una dintre cele mai proaste evoluții din­tre toate monedele regionale și a pierdut 1,5% din valoare în două săptămâni. Spre comparație, zlotul polonez a început în ultimele zile să recupereze din terenul pierdut, forintul s-a stabilizat. Analiștii consideră totuși că episodul de depreciere a leului este temporar, iar cursul se va întoarce spre 4,45 lei/euro.

„Nu acordăm o semnificație deosebită unor astfel de mișcări zilnice relativ reduse, în special pentru că acestea contrastează cu tonul pozitiv din spațiul titlurilor de stat. Posibile temeri legate de pierderi ale leului cauzate de eventuale ieșiri ale investitorilor străini din titlurile de stat în lei au fost probabil diminuate de avansul relativ puternic al acestor instrumente în ultimele două zile, chiar dacă aceste mișcări au fost depășite de cele regionale“, comentează Mihai Țân­țaru, analist al ING Bank.

Ministerul Finanțelor a împrumutat ieri 500 mil. lei prin vânzarea de obli­gațiuni cu scadența de șapte ani, plătind un randament de 5,1% pe an, ușor sub estimările anterioare ale analiștilor. Cererea din partea investitorilor a fost aproape dublă, de 918 mi. lei. Emisiunea anterioară cu astfel de titluri a avut loc în luna iunie, tot pe fondul unor tensiuni pe piețele financiare internaționale, dar atunci ofertele de cumpă­ra­re au fost respinse din cauza randamentelor prea mari solicitate de investitori.

Apetitul străinilor pentru titluri de stat în lei crescuse la începutul anului după includerea unor serii de obliga­ți­uni românești în indici ai piețelor emer­gente publicați de JP Morgan și Bar­clays. Nerezidenții au ajuns astfel să de­ți­nă titluri de stat în lei în valoare totală de 22 mld. lei (circa 5 mld. euro).

Acești bani au ajuns pe piața valutară de la București, alimentând cererea de lei în prima jumătate a anului, ceea ce a condus la aprecierea accelerată a monedei naționale, care a ajuns la 4,3 uni­tăți/euro în luna mai. Cursul a crescut ulterior, pe fondul unui val de depreciere din luna iunie, iar în ultimele două luni

s-a stabilizat în intervalul 4,4 și 4,45 lei/euro. Leul pierduse în iunie 5% din valoare în iunie pe fondul unor retrageri de bani de pe piețele emergente.

Creșterea cursului ajută exporturile, dar pune presiune pe cei două milioane de români care au credite în valută. Astfel, un debitor cu o rată de 300 de euro plătește 1.350 de lei lunar pentru a-și achita obligațiile către bancă, cu circa 50 de lei mai mult decât în luna mai.

Acest articol a apărut în ediția tipărită a Ziarului Financiar din data de 13.09.2013



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Ciprian Botea

0 comments :

Trimiteți un comentariu