luni, 16 septembrie 2013

Un fost vicepreședinte al Orange numit director financiar în România

Un fost vicepreşedinte al Orange numit director financiar în România Un fost vicepreședinte al grupului Orange, Diego Martinez Lopez (

foto

), a preluat în septembrie funcția de director financiar al Orange România, înlocuindu-l pe Ludovic Pech, numit în aceeași poziție la Mobistar Belgia, a anunțat operatorul român de telecomunicații.

„Începând cu luna septembrie, Diego Martinez Lopez este noul director financiar al Orange România. El a preluat responsabilitățile de la Ludovic Pech, care a fost numit director financiar la Mobistar, Belgia, după ce timp de trei ani și-a adus o contribuție importantă la îmbunătățirea performanței financiare a Orange România“, se arată într-un comunicat al operatorului. Cu experiență în domeniul financiar, Lopez a coordonat numeroase programe strategice de eficiență și de transformare în cadrul grupului Orange și a dezvoltat modele de business pentru lansarea de noi servicii și tehnologii, precum servicii TV și rețele broadband de mare viteză.

De la sfârșitul anului 2009 el și-a început activitatea la sediul central din Paris al grupului Orange, unde a ocupat funcția de vicepreședinte al departamentului Business Performance and Controlling, în cadrul diviziei Home & Convergence a Grupului Orange. Din această poziție, el a condus și a monitorizat activitățile grupului legate de servicii fixe, internet și convergență. Lopez s-a alăturat grupului Orange în anul 2000, la Orange Spania, unde a ocupat mai multe poziții importante, printre care cele de director al departamentelor de controlling și financial planning. Orange România este primul jucător local în domeniul telefoniei mobile.

Acest articol a apărut în ediția tipărită a Ziarului Financiar din data de 16.09.2013



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Adrian Dumitrache

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu