Bucșa, UniCredit: România este pe locul 2 în lume după amploarea ajustării fiscale, înaintea Greciei. Din păcate, economia își revine lent

Știrea a fost publicată vineri, 4 octombrie 2013, 04:20 în categoria

Bucşa, UniCredit: România este pe locul 2 în lume după amploarea ajustării fiscale, înaintea Greciei. Din păcate, economia îşi revine lent Economia României își revine lent după ajustarea fiscală „impresionantă“ din ultimii ani, iar dacă vom continua să înregistrăm creșteri anuale ale PIB de doar 2-2,5%, țintele de intrare în zona euro par foarte optimiste, urmând să ajungem la standardele zonei euro undeva în 2030, consideră Dan Bucșa, economist în cadrul UniCredit Bank AG, Corporate&Investment; Banking la Londra.

„România arată bine la nivel regional. Însă economia își revine lent după ajustarea fiscală impresionantă. Dacă vom continua să avem creșteri economice de 2-2,5%, vom ajunge la standardele necesare pentru adoptarea euro undeva în 2030. Toate țintele pentru intrarea în zona euro sunt foarte optimiste, dacă ne uităm la ritmul de creștere a PIB“, susține Bucșa. El s-a alăturat în iunie 2011 băncii UniCredit Țiriac pe poziția de economist-șef, iar în toamna anului trecut a fost promovat în cadrul grupului UniCredit și contribuie la activitățile de cercetare și analiză pentru piețele emergente, din biroul de la Londra. România a redus dezechilibrele fiscale și de cont curent mari, însă PIB-ul nu a revenit încă la nivelul anterior crizei.

„Investitorilor le place ajustarea fiscală din România. România este pe locul doi în lume ca dimensiune a ajustării, după Singapore și înaintea Greciei. Deficitul structural a fost ajustat de la mai mult de 7% din PIB am ajuns la un deficit de sub 3% din PIB. Datoria publică s-a stabilizat la 40% din PIB. Acestea sunt principalele atuuri ale României. Dar capitalul de simpatie față de România nu este exploatat la adevăratul nivel.“

În 2009 economia s-a prăbușit cu 6,6%, iar în 2010 declinul a fost de 1,1%, după ajustările dramatice concretizate în tăierea salariilor bugetarilor, disponibilizări și majorarea TVA, măsuri care au lovit consumul. În 2011, economia a dat semne de redresare, crescând cu 2,2%. Însă anul trecut avansul PIB a fost de doar 0,7%, în timp ce pentru acest an majoritatea estimărilor indică un avans al PIB în jur de 2%.

Și Bucșa apreciază că în acest an România va înregistra o creștere economică în jur de 2%, probabil cea mai mare creștere la nivel regional, cu excepția Turciei și țărilor baltice. Însă această creștere economică nu este foarte rapidă și nu permite României să conveargă în termeni reali la standardele UE.

Creșterea PIB va înregistra însă, probabil, un recul în 2014 în România, deși zona euro dă semne de revigorare, deoarece producția agricolă și noile capacități de producție în industrie nu vor fi comparabile cu cele din acest an. Iar în 2015 creșterea economică va fi de 2,5%, anticipează Bucșa.

„În 2015 creșterea economică va fi de 2,5%. Este insuficient. Este foarte greu de imaginat un alt motor principal al creșterii PIB în afara industriei. Dar industria nu va accelera nicăieri foarte tare în lipsa investițiilor străine. Investițiile străine directe ocolesc Europa Centrală și de Est, chiar și sectorul prelucrător mai eficient. Nu anticipăm o creștere rapidă a veniturilor populației. Consumul intern nu prea poate să fie un motor de creștere economică. Consumul nu va crește foarte mult.“

Cea mai mare problemă a României este excedentul de cont din primele șapte luni. Acest excedent ar trebui să fie ceva pozitiv, dar ajustarea contului curent nu a venit doar pentru că au crescut exporturile, ci și pentru că investițiile străine care vin în România au încetinit.

Reprezentanții FMI au declarat cu diverse ocazii că o țară ca România are nevoie de ritmuri de creștere economică de cel puțin 3-4% pe an pentru a reduce decalajele structurale și a converge către nivelul de trai din zona euro.

Acest articol a apărut în ediția tipărită a Ziarului Financiar din data de 04.10.2013



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Claudia Medrega

0 comments :

Trimiteți un comentariu