Frații Candy (bomboană) sunt investitori în cel mai scump parc rezidențial din Londra, unde unele apartamente ajung și la 140 de milioane de lire. La un moment dat, unul din frați zice – ” veneam aici în fiecare săptămână timp de cinci ani. Creștea inima în mine doar când mă uitam la blocuri”. Dar avocatul de colo – ”renunță, asta chiar nu mă ajută deloc”.Dezvolatorul continuă – ”trebuia să ne asigurăm că ne vedem banii înapoi”. Dar avocatul – ”ce, ți-ai pierdut mințile?
”
Nu, nu e o mostră de umor englezesc. E pur și simplu o întâmplare, petrecută zilele astea la Londra. Frații Candy există și sunt celebri, ultra-exclusivistul One Hyde Park există, ba chiar și prețurile. Mai există și un film publicitar despre frați și proiectul lor, un film în două variante, dintre care una puternic editată (periată). Evident, problemele au apărut de la varianta needitată, care a ajuns in presă, cu tot cu indicațiile de editare.
Producătorii și-au dat seama că inofensivul clip publictar despre ridicarea proiectului imobiliar (unele declarații erau din 2010) puteau să ridice o grămadă de întrebări din partea ... Fiscului britanic (HMRC). Despre ai cui bani vorbesc protagoniștii, din moment ce, în acte, dezvolatorul proiectului este o firmă înregistrată într-un off-shore? Iar o firmă într-un off-shore poate face afaceri în Marea Britanie, dar nu poate fi condusă din Marea Britanie. Or din film se înțelege că frații se implicau până și în alegerea contractorilor. Unul din ei are domiciliul fiscal în Monaco, deși face intens afaceri la Londra. Oare plătește toate taxele pe care ar trebui să le plătească?
Rămâne de văzut cum se va încheia povestea și cine va râde la urmă.
Dar pățania arată încă o dată cum a reușit Fiscul britanic să modeleze comportamentul fiscal, de au ajuns marii (potențiali) contribuabili să sufle până și-n filmul publicitar. Este o evoluție la care nu te-ai fi gândit acum câțiva ani, prin 2010 bunăoară. Poate au avut efect ochii verzi ai HMRC-ului, de care vorbeam într-un
comentariu
recent din ZF! Deci, atenție la substanța economică a tranzacțiilor, la nivelul de piața al prețurilor, la responsabilitățile companiei în cadrul modelului de afaceri al grupului, și, mai nou, la semnificatia fiscală a vorbelor. Apropo, cred că acest îndemn ar trebui să se aplice și politicienilor și deciziilor pe care le iau. Dar, desigur, asta e altă poveste!
Adriana Stoian este partener în cadrul firmei de consultanță Transfer Pricing Services
0 comments :
Trimiteți un comentariu