![Bucureşti-Ilfov, cea mai bogată regiune de dezvoltare din ţară ar putea beneficia de mai multe fonduri europene](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/401/781/14566/11442621/1/bucuresti-ilfov.jpg?width=150)
Autorii draftului notează că, în ceea ce privește regiunea București-Ilfov, există un decalaj între București și restul țării, și un decalaj în creștere între orașul București, unul dintre principalele motoare de creștere pentru România, și restul județul Ilfov.
Alocarea de 3% ar asigura “coeziunea internă în această regiune”. “Având în vedere cazul particular al regiunii București-Ilfov, trebuie subliniat că investițiile în regiunea Capitalei au de multe ori o influență majoră în dezvoltarea regiunilor învecinate și, în același timp, lipsa de investiții în regiunea Capitalei poate avea consecințe negative în regiunile din jurul acesteia”, se arată în draftul Acordului de Parteneriat 2014-2020 care va fi trimis Comisiei Europene.
Datele oficiale – inclusiv o analiză socio-economică recentă a Agenției pentru Dezvoltare București-Ilfov pentru 2014-2020, arată însă un nivel ridicat de dezvoltare al zonei București-Ilfov în comparație cu celelalte regiuni de dezvoltare.
Astfel, ADR București-Ilfov a publicat, la 18 septembrie, o analiză socio-economică, parte a Planului pentru Dezvoltare Regională București-Ilfov, în perioada 2014-2020, în care se arată că rata sărăciei relative este de 3,4% în regiune (în 2011), în timp ce media europeană este de 16,9%, iar în România de 22,2%.
În ceea ce privește persoanele aflate în risc de sărăcire, regiunea înregistrează un procent de 28,4%, față de 24,2% media europeană și 40,3% în România.
Doar 2,9% dintre locuitorii regiunii trăiesc în gospodării cu intensitate redusă a muncii (gospodării în care nicio persoană nu lucrează), în comparație cu 6,7% în România și 10,2% în UE27.
Estimările Comisiei Naționale de Prognoză arată că, în 2013, cea mai mare creștere a salariului mediu net lunar se va înregistra în București. Astfel, salariul mediu net lunar al unui bucureștean va fi de 2.365 de lei, cu 147 de lei mai mare decât cel din 2012 (2.218 lei). Și angajații din Ilfov vor beneficia de o creștere a salariului de 110 lei, pentru a ajunge la 2.063 de lei. Asta în timp ce media națională este de 1.615 lei.
Date publicate de BNR la sfârșitul lunii septembrie arată că investițiile străine directe (ISD) sunt concentrate în proporție de 60% în zona București-Ilfov. Restul regiunilor au atras doar câte 7-8% din totalul investițiilor străine directe.
La nivelul anului 2012, regiunea București-Ilfov a generat aproximativ 25% din totalul economiei naționale.
Un studiu al Institutului Național de Statistică arată că rata de activitate a populației active a înregistrat o tendință ascendentă în perioada 2005-2011 și depășește în mod constant valorile medii înregistrate constant la nivel național.
Rata de ocupare a persoanelor din București-Ilfov a crescut de la 59,4% în 2005 la 64,7% în 2011, în timp ce la nivel național creșterea este nesemnificativă: de la 57,7% la 58,5%.
În perioada 2005-2011 rata șomajului BIM (potrivit criteriilor Biroului Internațional al Muncii) în regiune a scăzut de la 6,9% la 5,4%, contrar tendinței naționale de creștere de la 7,5% la 7,7%.
Raportat la nivelul național, salariul nominal mediu brut regional din regiune se situează peste acesta cu 40%.
Potrivit unei analize Gândul din 8 aprilie 2013 (pe baza datelor Institutului Național de Statistică, Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă și Comisiei Naționale de Prognoză), București are cel mai mare salariu mediu net din România, cea mai mare suprafață a spațiilor verzi din țară, cel mai ridicat procent al gospodăriilor conectate la rețeaua de canalizare, cea mai ridicată contribuție a locuitorilor la economie, precum și cea mai ridicată speranță de viață din România.
Aceeași analiză arată că în topul județelor cu cel mai ridicat nivel de trai Bucureștiul se află pe locul al doilea, iar Ilfov, pe al treilea.
0 comments :
Trimiteți un comentariu