![Ponta: Impozitul pe terenuri şi clădiri se măreşte de la 1 ianuarie 2014; Chiţoiu: Nu se măreşte](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/401/781/10379/11443412/1/nis2619.jpg?width=150)
Ponta a fost întrebat într-o emisiune RTV când vor fi mărite impozitele pe clădiri și terenuri.
"1 ianuarie 2014", a replicat Ponta.
Premierul a fost contrazis de ministrul de Finanțe, Daniel Chițoiu: "Nu se mărește, nu, nu...nu se mărește".
"Cum, domnul ministru?", l-a întrebat premierul pe ministrul de Finanțe.
Ulterior, Chițoiu a precizat: "Dacă reușim împreună cu expertiza Băncii Mondiale și a Fondului Monetar Internațional să schimbăm modalitatea de impozitare a proprietății, nu să creștem impozitul pe proprietate, în sensul că nu se mai plătește în funcție de natura juridică a deținătorului proprietății – persoană fizică sau persoană juridică – ci în funcție de detinația proprietății, a clădirii sau terenului (...) Vor fi venituri colectate de autoritățile publice locale mai mari din schimbarea sistemului de impozitare ca urmare a faptului că cei care au imobile sau terenuri destinate activităților economice trebuie să plătească un impozit mai mare decât în prezent, când îl dețin sub formă de locuință", a mai precizat Chițoiu.
0 comments :
Trimiteți un comentariu