GFR va primi avizul pentru etapa a doua a privatizării companiei de cale ferată din Grecia

Știrea a fost publicată joi, 31 octombrie 2013, 18:10 în categoria

GFR va primi avizul pentru etapa a doua a privatizării companiei de cale ferată din Grecia Companiile Grup Feroviar Român (GFR), SNCF (Franța) și RZD (Rusia) vor primi avizul pentru a participa la etapa a doua a privatizării companiei feroviare de transport marfă și pasageri TRAIN OSE din Grecia, întrucât respectă condițiile, inclusiv cea privind capacitatea financiară, scrie presa elenă.

Conducerea agenției de privatizare din Grecia (TAIPED) se va reuni joi pentru a aproba lista companiilor care vor participa la privatizarea TRAIN OSE și la cea a companiei de mentenanță a materialului rulant ROSCO. Pentru ROSCO licitează operatorul de cale ferată RZD (Rusia), Alstom (Franța) și Siemens (Germania).

Atât în cazul TRAIN OSE, cât și în cel al ROSCO, toate companiile care au transmis scrisori de intenție în prima etapă a privatizării vor primi acordul pentru a trece în faza a doua, cea a transmiterii de oferte angajante, întrucât îndeplinesc condțiile minime cerute, respectiv criteriile referitoare la capacitatea financiară și know-how, au declarat surse apropiate situației pentru cotidianul elen Kathimerini.

În ambele cazuri, statul vinde 100% din acțiuni.

Autoritățile elene au anunțat la mijlocul lunii septembrie că GFR, SNCF și RZD au depus scrisori de intenție pentru preluarea TRAIN OSE.

Oficialii eleni speră ca statul să obțină în urma privatizării companiei 200 de milioane de euro, potrivit Reuters.

Grupul de companii Grampet-GFR, controlat de omul de afaceri Gruia Stoica, a fost desemnată în luna iulie câștigător al licitației pentru preluarea operatorului de stat de transport feroviar de marfă HZ Cargo din Croația. GFR, nteresat și de preluarea companiei BDZ Bulgaria, operează pe piața din Ungaria și se extinde în Germania, Austria, Republica Moldova și Serbia.

În luna iunie, GFR a fost declarat câștigător în procesul de privatizare a CFR Marfă, oferind un preț de 202 milioane euro pentru 51% din acțiuni.

Preluarea pachetului de acțiuni de către GFR nu a putu fi finalizată până la termenul limită, 14 octombrie, pentru că unele bănci creditoare ale CFR Marfă nu și-au dat acordul pentru schimbarea acționariatului, iar Consiliul Concurenței nu a avut timpul necesar pentru a se pronunța asupra tranzacției.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Marius Oncu

0 comments :

Trimiteți un comentariu