
Agenția, una dintre cele mai importante din industria de profil, își justifică decizia și prin faptul că „bursa de acțiuni nu a progresat cu practicile tipice altor piețe dezvoltate“, se arată într-un raport al S&P; Dow Jones Indices. De asemenea, Grecia nu îndeplinește criteriul ratingului minim necesar calificării ca economiei dezvoltată, iar tranzacțiile pe piața elenă au devenit „extrem de dificile și nepractice“.
Cu toate acestea, acțiunile grecești au devenit cele mai performante din lume în contextul în care economia dă semne că este pe cale să iasă din recesiunea de șase ani în care s-a împotmolit, iar investitori noi au în vedere achiziții aici. Începând cu 5 iunie 2012, cu două săptămâni înainte ca agenția americană de furnizare de indici MSCI să avertizeze că ar putea reclasifica Grecia ca economie emergentă, indicele bursier grec ASE a crescut cu 146%, recuperând 79% din terenul pierdut față de punctul de maxim înregistrat în 2007.
Avansul din această perioadă este cel mai mare dintre cele înregistrate de toți cei 94 de indici naționali din întreaga lume cu excepția celui al Venezuelei, potrivit datelor Bloomberg.
Randamentele obligațiunilor elene cu scadența la 10 ani, barometrul costurilor de finanțare ale țării, au scăzut de la 33,7% în martie 2012 la 8,31%.
Printre investitorii cu nume grele care au cumpărat acțiuni grecești se numără Paulson & Co. și JPMorgan Chase. De aceste acțiuni sunt interesate fondurile specializate pe piețele emergente Renaissance Capital Hol-dings și Templeton Emerging Markets Group.
Articol publicat în ediția tipărită a Ziarului Financiar din data de 01.11.2013
0 comments :
Trimiteți un comentariu