Știri pe scurt din Europa de Est

Știrea a fost publicată vineri, 1 noiembrie 2013, 00:51 în categoria

Ştiri pe scurt din Europa de Est După succesul privatizării prin listare pe bursă a transportatorului feroviar de marfă PKP Cargo

, guvernul polonez ia în considerare și cotarea companiei de transport de pasageri PKP Intercity, scrie Warsaw Business Journal. PKP Intercity ar putea fi listată în următorii cinci ani, a afirmat ministrul transporturilor Slawomir Nowak. „Sper că în cinci ani Intercity va urma calea deschisă pe bursa de la Varșovia de PKP Cargo”, a spus ministrul. Trezoreria deține 65,7% din PKP Intercity, în timp ce restul participației este controlat de grupul feroviar de stat PKP. „Trebuie să facem PKP Intercity profitabilă înainte să listăm acțiunile”, a atenționat directorul general al PKP Jakub Karnowski. El vrea să privatizeze anul viitor PKP Energetyka și PKP Telekom. Acțiunile PKP Cargo au deschis, miercuri, în prima lor ședință de tranzacționare pe bursa de la Varșovia în creștere cu 18%. BERD a achiziționat o participație de 5,1% din companie.

Alexei Miller, directorul general al monopolului rus al exporturilor de gaze naturale Gazprom

, a anunțat ieri începerea lucrărilor de construcție a secțiunii bulgare a gazoductului rus South Stream. Anunțul a fost făcut cu ocazia vizitei lui Miller la Sofia, unde a discutat cu premierul bulgar Plamen Oreșarski, scrie agenția Novinite. „Astăzi începem construirea secțiunii bulgare a gazoductului South Stream. Acesta este un eveniment glorios”, a declarat șeful Gazprom. El a subliniat că South Stream este cel mai important element al garantării siguranței energetice a Europei, deoarece gazele destinate UE trec direct prin Bulgaria. Gazoductul evită Ucraina, un important nod de tranzit, dar o zonă de conflict pentru Gazprom. Pentru că va fi tranzitată de gazoduct, Bulgaria va cumpăra gaze rusești la prețuri mai mici, a mai spus Miller, menționând că primele livrări vor fi efectuate în decembrie 2015. Ministerul Economiei se așteaptă ca proiectul South Stream să aducă Bulgariei venituri de 2,3 mld. euro în perioada 2013-2043.

Rusia, prin ministrul de externe Serghei Lavrov, a promis că va ajuta Grecia

, în special cu planurile Atenei de privatizare a companiilor grecești, scrie Ria Novosti. Grecia, un stat puternic lovit de criza datoriilor și care va prelua prin rotație președinția UE în ianuarie, caută să atragă interesul investitorilor internaționali pentru programul masiv de vânzare de active aparținând statului. „Există un interes mutual de ambele părți pentru a se ajunge la acorduri în contextul planurilor de privatizare”, a spus Lavrov. Companiile rusești bogate în lichidități s-au folosit de problemele economice ale Europei ca de o oportunitate de a cumpăra active la preț de chilipir și și-au exprimat interesul pentru porturile, aeroporturile, căile ferate și industria turismului din Grecia. Însă privatizările considerate fanion ale companiilor elene de gaze DEPA și DESFA au eșuat anul acesta în pofida interesului grupului rus Gazprom, controlat de stat. SUA și UE au avertizat Grecia legat de vânzarea activelor către Gazprom, care le-ar fi putut folosi pentru a-și întări dominația pe piața europeană.



Articol publicat în ediția tipărită a Ziarului Financiar din data de 01.11.2013



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Bogdan Cojocaru

0 comments :

Trimiteți un comentariu