Din păcate România își epuizează resursele interne de creștere a pieței forței de muncă, ceea ce va aduce în câțiva ani o criză de resurse umane. Acest lucru se vede tot mai evident pe piața IT, unde deși companiile au proiecte, nu au cu cine să le facă.Același lucru se va întâmpla și în industrie, unde delocalizarea proiectelor din vest către România aspiră aproape toată resursa umană calitifcată.
Următorul sector va fi cel agro-alimentar, care va resimți în câțiva ani lipsa forței de muncă. Vor fi producători agricoli care vor dori să vândă pe piața internă sau la export produse cu valoare adăugată mai mare, vor investi în echipamente, își vor crea distribuție, dar vor avea nevoie de oameni care să facă toate aceste lucruri. Iar aici s-ar putea să întâmpine cea mai mare problemă, nu lipsa surselor de finanțare a investiției.
Construcțiile vor întâmpina aceeași problemă. Acum piața crește cel mai mult pe sectorul rezidențial, unde există forță de muncă. În momentul în care vor intra în plin șantierele mari de infrastructură pe piață se va face o razie care va determina o luptă acerbă pentru oameni, ceea ce se va reflecta în salarii și depășirea bugetelor asumate prin contracte.
România are în acest moment 4,5 milioane de angajați, din care 1,2 milioane la stat (funcționari publici, medici, profesori etc.) și 3,3 milioane în sectorul privat. La aceștia se mai adaugă 320.000 de salariați din firmele de stat, care sunt plătiți din bugetele companiilor și nu de la bugetul de stat (ASF, BNR, Hidroelectrica, Romgaz, Transelectrica etc) plus vreo 250.000-300.000 de persoane care lucrează în industria de apărare și servicii secrete. Statistica menționează că numărul celor care lucrează în economie este de 5,85 de milioane, ceea ce înseamnă că restul până în această cifră reprezintă pe cei care lucrează la negru.
În 2008, anul de vârf, România a avut 4,8 milioane de angajați în prima categorie, din care 1,4 milioane lucrau la stat, iar 3,4 erau în privat. La începutul lui 2011 această cifră coborâse la 4,09 milioane.
Din 2012 încoace, deci în trei ani, România a creat un plus de numai 200.000 de locuri de muncă (USL- PSD plus PNL - promisese 1 milion de locuri de muncă în patru ani).
Numărul celor care pot să muncească este de 9,2 milioane, din care populația activă este de 8,6 milioane (salariați - 5,8 milioane și alte categorii 2,7 milioane) la care se adaugă peste 600.000 de șomeri. Cei 2,7 milioane sunt patroni, lucrători pe cont propriu, lucrători familiali neremunerați sau membri ai unei societăți agricole.
România are cam 500.000 de studenți, dintre care 100.000 intră anual pe piața muncii.
Numărul pensionarilor este de 5,2 milioane, iar restul sunt copii.
De unde să atragi forță de muncă dacă ai proiecte? Piața de IT plânge după oameni, dar numai 7.000, din facultățile de profil intră anual în muncă. Cam 3.000 de poziții sunt ocupate cu absolvenți de la alte facultăți.
Din resursa internă România mai poate să livreze numai 200.000-300.000 de salariați în economie, către companii, număr insuficient dacă ritmul de creștere economică depășește 4% pe an. În vestul țării deja s-a instalat seceta pe piața forței de muncă, companiile ajungând acum cu anunțurile în comune și sate pentru a găsi oameni.
Există aproximativ 2 milioane de oameni care ar putea să muncească dar nu o fac, trăind din agricultura de subzistență, din mici comisioane, din banii rudelor de afară. Șansa lor este că au unde să stea, nu au problema locativă și din acest motiv a munci regulat nu reprezintă o chestiune de supraviețuire. Toți acești oameni nu-și vor lăsa ” independența” pentru a se angaja în construcții sau în industria agro-alimentară, pentru că de IT nu este vorba, indiferent de cât li se va oferi salariul. Gândiți-vă la taximetriștii tineri, de 20-30 de ani, care rămân pe lună cu 2.000 de lei în mână. Nici pentru dublul sumei nu se vor duce să pună cărămizi, în soare sau pe ploaie. Dacă părinții sau bunicii mai au o grădină la țară, mâncarea este asigurată.
La muncă în străinătate sunt peste 3 milioane de români, cea mai bună forță de muncă activă care din păcate este pierdută. Este puțin probabil ca cei care se întorc să dorească să muncească pentru altcineva. Cu banii pe care i-au strâns, câteva zeci de mii de euro, sau sute de mii de euro își încep o afacere proprie și caută ei forță de muncă, mărind astfel concurența.
A lucrat 12 ani în Italia, iar acum are propriul restaurant în Capitală
În aceste condiții, de unde își vor lua companiile forță de muncă?
Singura șansă a României este să deschidă larg granițele pentru moldoveni, pentru ucraineni, pentru sârbi și de ce nu, pentru tinerii din Ungaria, Grecia, Spania, Portugalia sau chiar Italia, unde șomajul este extrem de ridicat.
Pentru Moldova și Ucraina deschiderea granițelor trebuie făcută neoficial, exact cum a făcut Germania, Italia sau Spania la începutul anilor ’90, pentru a aduce forță de muncă la ei în țară din Polonia sau România.
Atragerea a un milion de moldoveni sau ucraineni trebuie să fie o politică de sat a României, pentru a acoperi deficitul de forță de muncă din deceniul următor.
Șansa României, cinic vorbind, este ca Ucraina să rămână în război civil în următorii zece ani, iar Moldova să renunțe la Europa și să prefere alianța cu Rusia, pentru a nu avea soarta Ucrainei. În aceste condiții, România poate fi o destinație valabilă pentru cei de acolo de a începe o viață nouă într-o țară europeană. Pentru asta trebuie să închidem ochii la noii veniți, așa cum au făcut-o cu noi nemții, spaniolii sau italienii.
Săptămâna trecută discutam cu un șef de resurse umane dintr-o mare bancă despre faptul că Bucureștiul devine scump, că este o luptă la baionetă pentru oameni buni și nu așa scumpi și că este dificil de acoperit anumite poziții în special în departamentele de IT. Replica mea a fost să se ducă în nordul țării, în Suceava sau Botoșani, unde nu au venit încă investiții și să deschidă centre acolo nu neapărat pentru cei din zonă (care vor să vină la București sau să plece în Vest), ci pentru cei de peste Prut și din Ucraina. Dacă le asigură o locuință (că doar au în portofoliu active neperformante de acest tip), și un job într-un departament de servicii de procesare vor reuși să îi atragă în România , iar aceștia le vor fi veșnic recunoscători. Iar costul este mult mai redus decât în București sau în alte orașe mari din țară, cum ar fi Cluj, Timișoara, Sibiu, Brașov sau Iași.
România este total dezechilibrată din punct de vedere al businessului și al angajării: 70% din cifra de afaceri totală din economie se realizează în 10 județe care angajează 80% din totalul forței de muncă de pe piață. Având în vedere acest lucru, plus investițiile care se localizează doar în aceste 10 județe, România nu mai este o destinație chiar așa low-cost, iar acest lucru deja se vede în piață. Cei din IT au ridicat nivelul pentru România la job-uri mai complexe, unde salariile sunt mult mai mari. Acest trend va continua și va ridica nivelul de salarizare al pieței, dar nu numai din IT, ci și din alte domenii, cum ar fi cel bancar sau industrial.
Pentru a nu ajunge să se blocheze peste un deceniu, când va deveni o piață prea scumpă din punct de vedere uman versus ceea ce produce, România trebuie să facă rost de cel puțin un milion de oameni din altă parte. Altă șansă nu are.
0 comments :
Trimiteți un comentariu