BCR, prima instituție de credit după active, n-a întârziat să preia ultimul semnal al BNR de scădere a dobânzii-cheie, însă ca și în cazurile precedente s-a grăbit să reducă dobânzile la depozite stabilind noi minime pe piață: 2,5% pe an la depozitele pe o lună, 2,95% la depozitele pe trei luni, 3,15% la depozitele pe șase luni.
Banca exploatează la maximum poziția pe care i-o conferă cota de piață de circa 19% la depozitele de retail și forțează noi scăderi de dobândă în pofida recomandărilor repetate ale oficialilor BNR ca băncile să nu exagereze la acest capitol descurajând economisirea.
Pe fondul politicii de scădere puternică a dobânzilor la depozite, BCR a pierdut în ultimul an aproape 2 miliarde de lei din resursele atrase de la clienți, însă managementul consideră că banca își permite o asemenea pierdere având în vedere că la sfârșitul lunii septembrie avea un stoc de depozite de 37,2 mld. lei. Totuși cota de piață pe depozitele de retail a scăzut de la 20,4% în septembrie 2012 la 18,9% în septembrie 2013.
Interesul BCR pentru depozite a tot scăzut în condițiile în care banca își diminuează activele de la un trimestru la altul, astfel că reglajul raportului credite/depozite se face și prin reducerea stocului de credite.
Oficialii de la Erste Group, acționarul majoritar, menționau la prezentarea rezultatelor pe nouă luni din 2013 o stabilizare a depozitelor BCR după scăderile provocate de reducerile repetate ale dobânzilor. Rămâne de văzut care va fi reacția deponenților după noua rundă de tăieri. Vrând-nevrând, clienții BCR sunt făcuți părtași la efortul de rentabilizare a băncii care a fost preocupată permanent în ultimul an să-și reducă cheltuielile cu dobânzile.
Cei mai loviți sunt clienții cu economii modeste și pentru care câștigurile aduse de depozite devin insignifiante după aplicarea comisionului lunar de 4,5 lei pentru administrarea contului curent, a impozitului de 16% și a comisionului de retragere a banilor de 0,5% din suma totală. Cu noile niveluri de dobândă, bancherii de retail din BCR ar putea fi mai des în situația de a le explica clienților de ce la scadență retrag mai puțini bani decât au depus inițial.
Un depozit de 10.000 de lei constituit la BCR pe trei luni aduce un câștig inițial de aproape 62 de lei după impozitare. Banca reține însă 13,5 lei pentru administrarea contului pe perioada de trei luni, iar la retragerea numerarului reține 50,3 lei din suma totală de 10.062 de lei. Adică din câștigul de 62 de lei nu mai rămâne nimic, dimpotrivă.
Până în prezent nicio altă bancă nu a dus dobânzile la depozitele pe trei luni sub pragul de 3% pe an, însă este posibil ca și alte bănci să urmeze mișcarea BCR, pentru că toți bancherii urmăresc maximizarea marjelor și se bazează pe gama restrânsă de alternative pentru fructificarea economiilor.
Erste Group, acționarul majoritar al BCR, a promovat economisirea de-a lungul întregii sale istorii de aproape 200 de ani, însă în România prioritatea este refacerea profitului, clienții băncii fiind împinși spre fondurile de investiții ale grupului sau spre concurență dacă vor câștiguri mai mari din depozite sau nu sunt dispuși să plătească practic o taxă pentru simpla păstrare a banilor la bancă în loc să-i țină acasă.
De când a început actualul ciclu de relaxare a politicii monetare, BNR s-a arătat preocupată de riscul ca bancherii să forțeze scăderea dobânzilor la depozite pentru maximizarea marjelor. Numai că atât timp cât invocă lipsa cererii de credite, mai multe bănci mari își permit să taie bonificațiile la depozite mergând până la situații în care clienții pierd bani – mai ales pe partea de valută.
O alternativă pot deveni titlurile de stat, a căror valoare nominală a scăzut la 5.000 de lei și pentru care câștigurile sunt scutite de impozit.
Articol publicat în ediția tipărită a Ziarului Financiar din data de 20.11.2013
Cea mai mare bancă de pe piață reduce dobânzile la depozitele în lei sub pragul de 3%
Știrea a fost publicată miercuri, 20 noiembrie 2013, 02:51 în categoria Bănci și Asigurări
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom
)
0 comments :
Trimiteți un comentariu