Premierul chinez Li Keqiang, care conduce de la Beijing investițiile făcute de cea de a doua economie a lumii, a venit la București pentru a discuta „dosare“ ce stau de ani buni pe masa autorităților din lipsă de finanțare. Primele pe listă sunt proiecte energetice de 8,7 miliarde de euro, printre care se numără reactoarele 3 și 4 de la Cernavodă sau hidrocentrala Tarnița-Lăpuștești. Pe masa discuțiilor a ajuns și investiția într-o linie ferată de mare viteză, iar autoritățile sanitar-veterinare din cele două țări au semnat un acord pentru comerțul internațional cu bovine și carne de porc congelată.România și China au semnat ieri o serie de acorduri de principiu privind investiții în domeniul energiei, în special în proiecte-mamut care stau pe masa guvernelor chiar și de 20 de ani și pentru care statul nu a găsit parteneri. Astfel, conducerea Nuclearelectrica (simbol bursier SNN), societatea care controlează centrala atomică de la Cernavodă, a semnat o scrisoare de intenție cu China General Nuclear Power Corporation pentru construirea a două noi unități nucleare, potrivit unui comunicat al guvernului.
Directorul Complexului Energetic Oltenia, cel mai mare producător termo din sistem, a încheiat un acord de intenție de cooperare cu China Huadian Corporation pentru construcția unui nou grup pe lignit la Rovinari. Complexul Energetic Hunedoara, cel mai ineficient producător din sistem, va colabora cu China National Electric Engineering pentru a reabilita un grup din termocentrala Mintia. În ceea ce privește proiectul hidrocentralei Tarnița-Lăpuștești, care se apropie de vârsta de 30 de ani, directorul companiei de proiect a semnat o scrisoare de confort cu un oficial al companiei chineze Sinohydro.
La finalul listei transmise de guvern se menționează și un acord între Mingyang Wind Power Group, un producător chinez de turbine eoliene, și Romanian Păunescu Corporation, firmă reprezentată de Bobby Păunescu, producător de cinema și proprietar de mass-media, privind „investiții în centrale eoliene și echipamente de export“. Compania lui Păunescu nu figurează ca fiind înregistrată la Ministerul Finanțelor, iar familia Păunescu nu și-a exprimat până acum public interesul de a investi în energia regenerabilă.
Cei doi premieri, Li Keqiang și Victor Ponta, au trecut în revistă garda de onoare
O linie de cale ferată pentru trenuri de mare viteză în România, proiect în discuții
Chinezii, care au finalizat anul trecut cea mai lungă linie de cale ferată de mare viteză din lume, între capitala Beijing și orașul Guangzhou, din sudul Chinei, ar putea să construiască și în România o linie pentru trenuri de mare viteză. Pe linia ferată dezvoltată în China, trenurile circulă cu 300 de kilometri la oră, distanța dintre cele două orașe fiind de 2.298 de kilometri.
Ieri, în cadrul întâlnirii care a avut loc între Li Keqiang, premierul Chinei, și premierul Victor Ponta s-a discutat și despre cooperarea în domeniul infrastructurii, inclusiv dezvoltarea de linii de cale ferată pentru trenuri rapide. Victor Ponta a precizat că există potențial pentru colaborare cu China și în domeniul infrastructurii, în domeniul feroviar pentru o porțiune de linie de cale ferată cu tehnologie chineză, fără a preciza însă între ce orașe se dorește dezvoltarea acestei linii.
Unul dintre proiectele prioritare pentru CFR SA în perioada 2013-2015 este însă găsirea de finanțare pentru o linie de mare viteză care să lege Constanța de Arad, până la Budapesta.
Chinezii colaborează deja cu alte state pentru dezvoltarea infrastructurii feroviare, respectiv Bulgaria, pentru trei linii pe care să circule trenuri cu viteze de peste 200 kilometri la oră, dar și pentru Israel și Kenya.
Undă verde pentru exporturile de bovine și carne de porc
Autoritatea Națională Sanitar-Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) a semnat formal acorduri pentru exporturile de bovine de reproducție și pentru carnea de porc congelată cu AQSIQ, o instituție cu funcții similare din guvernul Chinei.
În primul an crescătorii români de bovine s-au angajat deja să livreze 14.000 de capete de animale.
Miza este una imensă și pentru producătorii de carne de porc având în vedere că piața chineză are cel mai mare consum din lume. Deschiderea „porților“ pieței chineze a cărnii de porc vine la numai câteva luni după ce Shanghui International a achiziționat producătorul american Smithfield, ce controlează un sfert din producția românească de carne de porc.
Achim Irimescu, secretar de stat în Ministerul Agriculturii, a anunțat recent că există o cerere anuală de 3 milioane de porci, 3 milioane de ovine și 500.000 de capete de bovine.
În primele nouă luni ale anului exporturile românești de alimente și animale vii în China au fost de 0,9 milioane de euro, iar anul trecut livrările s-au ridicat la 1,5 milioane de euro.
La conferința de presă comună, schimburile de amabilități au fost consistente. Victor Ponta a spus că ceața s-a risipit în București chiar după prânz când a aterizat premierul Chinei, iar Li Keqiang a spus că parteneriatul între România și China este ca un vin vechi și bun românesc
Ce proiecte energetice îi interesează pe chinezi
Unitățile 3 și 4 de la Cernavodă
Parteneri: Nuclearelectrica și China General Nuclear Power
Valoare: 6,5 miliarde de euro
Extinderea centralei nucleare de la Cernavodă, care are o putere instalată de 1.400 MW și acoperă 20% din consumul național de energie, cu încă două reactoare de o putere similară. Cele patru reactoare ar urma să funcționeze în bandă, adică nonstop, făcând necesară echilibrarea sistemului energetic pe timp de noapte, astfel că proiectul merge mână în mână cu cel privind construcția unei hidrocentrale de pompaj. Din compania de proiect înființată în 2008 au făcut parte, în afară de Nuclearelectrica, și companiile străine ArcelorMittal, CEZ, GDF SUEZ, Enel, Iberdrola și RWE. Toți partenerii, în afară de Nuclearelectrica, Enel și ArcelorMittal, s-au retras din proiect, considerând proiectul neviabil economic, în contextul reducerii consumului de electricitate.
Hidrocentrala Tarnița-Lăpuștești
Parteneri: Hidroelectrica și Sinohydro Corporation
Valoare: aproximativ 1 miliard de euro
Construirea unei hidrocentrale de pompaj cu puterea instalată de 1.000 MW, în județul Cluj. Rolul acestei instalații ar fi de echilibrare a cererii și ofertei de energie în intervale de vârf, fără a apela la producătorii de energie pe cărbune. Hidrocentrala va consuma electricitate produsă în perioadele de gol, în special noaptea, care este mai ieftină, pentru a pompa apa în amonte, în rezervoare. În intervalele de vârf de consum, apa stocată ar fi eliberată pentru a produce energie prin turbinele centralei.
Lacul de acumulare Tarnița a fost ales ca locație pentru proiectul-mamut la sfârșitul anilor ‘80.
Grup nou termoelectric la Rovinari
Parteneri: Complexul Energetic Oltenia și China Huadian Corporation
Valoare: 1 miliard de euro
Construirea unui nou grup energetic de 500 MW, cu funcționare pe lignit furnizat de minele din zona Gorjului. Noul grup va fi amplasat în incinta termocentralei Rovinari. Întreaga producție de energie va fi exportată, pentru a nu face concurență producătorilor pe cărbune existenți.
Lucrări de reabilitare la termocentrala Mintia
Parteneri: Complexul Energetic Hunedoara și China National Electric Engineering
Valoare: 200 milioane de euro
Reabilitarea grupului nr. 4 pentru a mări eficiența și a reduce emisiile de noxe, cât și pentru a-i prelungi durata de viață cu 20 de ani; dotarea grupurilor nr. 3 și 4 cu instalații de desulfurare, pentru a reduce nivelul emisiilor de dioxid de sulf, un gaz toxic care este una din cauzele ploilor acide.
Termocentrala Mintia funcționează pe huilă și livrează atât energie electrică, cât și energie termică pentru municipiul Deva.
Articol publicat în ediția tipărită a Ziarului Financiar din data de 26.11.2013
0 comments :
Trimiteți un comentariu