Cipru, unul dintre statele cel mai puternic afectate de criza datoriilor din zona euro, a ieșit din zona de pericol, iar guvernul a început să devină stăpân pe situație, a declarat ministrul de finanțe Harris Georgiades, omul care trebuie să îndepărteze țara de pericolul colapsului financiar, scrie CNBC.
„Am ieșit din zona de pericol, stabilizăm situația, preluăm controlul situației, provocări au rămas, desigur, dar cred că asta încep să ia în seamă agențiile de rating“, a spus Georgiades.
Ratingul suveran al Ciprului a fost îmbunătățit luna trecută de Standard & Poor’s, una dintre cele mai mari agenții de evaluare financiară din lume. Firma argumentează că riscurile imediate legate de programul de austeritate prin care trece Ciprul s-au redus.
Statul insular supraviețuiește datorită unui bailout extern, în schimbul căruia a demarat un proces dureros de restructurare a sectorului bancar supradimensionat. Autoritățile au impus în martie restricții fluxurilor de capital pentru a preveni prăbușirea băncilor. Cea mai mare bancă, Bank of Cyprus, a fost recapitalizată, în timp ce Cyprus Popular Bank, a doua ca mărime, a fost desființată. O parte din depozitele clienților băncilor au fost confiscate de stat.
Ciprioții încă nu pot folosi cecuri sau retrage mai mult de 300 de euro pe zi. Guvernul intenționează să renunțe la restricțiile mișcării capitalului anul viitor, dar este îngrijorat de retragerile efectuate de clienții din străinătate. Băncile cipriote se caracterizează prin dependența puternică de depozite și prin capital redus sub forma acțiunilor sau din partea deținătorilor de obligațiuni, ceea ce înseamnă că sistemul de amortizare dintre bănci și deponenți este fragil.
Articol publicat în ediția tipărită a Ziarului Financiar din data de 04.12.2013
Ministrul de finanțe: Cipru a ieșit din zona de pericol
Știrea a fost publicată miercuri, 4 decembrie 2013, 04:45 în categoria Internațional
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom
)
0 comments :
Trimiteți un comentariu