Președintele Chinei va pilota personal cele mai ambițioase reforme ale țării din ultimii 30 de ani

Știrea a fost publicată luni, 30 decembrie 2013, 18:55 în categoria

Preşedintele Chinei va pilota personal cele mai ambiţioase reforme ale ţării din ultimii 30 de ani Președintele Chinei, Xi Jinping, va conduce personal grupul care are responsabilitatea implementării ambițiosului program de reforme economice și sociale stabilit recent de Partidul Comunist pentru a impulsiona a doua mare ecomomie a lumii, scrie agenția Thomson Reuters.

Partidul Comunist a prezentat luna trecută un program de reforme cu o amploare fără precedent în ultimii 30 de ani. Acesta cuprinde, printre altele, relaxarea politicii unui singur copil la o familie și desființarea lagărelor de reeducare prin muncă.

Partidul vrea să lase piața să joace un rol “decisiv” în economie și a anunțat înființarea unui grup de pilotaj în acest sens. Observatorii se așteptau ca acest grup să fie condus mai degrabă de premierul Li Keqiang sau de liderul Partidului Comunist din Shanghai, Han Zheng, și nu de președinte.

Pe piețe, o mare parte din investitori cred că voința afișată de executiv pentru implementarea reformelor se va izbi mai ales de rezistența marilor companii controlate de stat.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Bogdan Cojocaru

0 comments :

Trimiteți un comentariu