Record la BVB: După 17 ani, Impact revine în postura de cea mai profitabilă acțiune de pe bursă

Știrea a fost publicată duminică, 29 decembrie 2013, 13:43 în categoria

Record la BVB: După 17 ani, Impact revine în postura de cea mai profitabilă acţiune de pe bursă Acțiunile dezvoltatorului imobiliar Impact Developer&Contractor; (simbol bursier IMP) au bătut totul în acest an pe bursa de la București, înregistrând o creștere de 375% (la 20 decembrie 2013 față de 31 decembrie 2012).

Următoarea clasată, Cemacon Cluj (CEON) are în aceeași perioadă o creștere de 130%. Astfel, cu doar trei ședințe rămase în acest an, Impact nu mai poate fi detronată de pe prima poziție.

Impact reușește astfel o premieră absolută în istoria Bursei de Valori București (BVB), fiind prima companie care reușește performanța de a fi prima în doi ani. Impact a mai avut cea mai mare creștere și în 1996 (anul listării la bursă), când le-a adus investitorilor un câștig de 106,4%, conform datelor firmei de brokeraj Intercapital Invest, care dispune de statistici anuale cu topul celor mai mari câștiguri de pe bursa de la București.

Pentru Impact, 2013 a fost anul transformării totale. Compania a fost preluată de un nou investitor, omul de afaceri Gheorghe Iaciu, în timp ce fondatorul Dan Ioan Popp a fost scos din acționariat și din consiliul de administrație. Noul acționar a schimbat consiliul de administrație, a adus o conducere executivă nouă, a rezolvat procesele costisitoare ale Impact și a repus compania pe linia de plutire, după ce în ultimii ani aceasta a fost amenințată cu insolvența din cauza prăbușirii sectorului imobiliar și a litigiilor cu firmele contractoare. Noua conducere a Impact le-a prezentat deja acționarilor un plan de dezvoltare care prevede parcelarea și vânzarea terenurilor neutilizate și investirea banilor obținuți în dezvoltarea unor noi etape ale proiectului rezidențial Greenfield din nordul Bucureștiului. Compania urmează să lanseze și o emisiune de obligațiuni pe cinci ani, convertibile în acțiuni, prin care speră să atragă 100 de milioane de lei.

Una peste alta, Impact este într-o poziție mult mai solidă decât la începutul anului, iar creșterea din acest an a acțiunilor are acoperire, mai ales după ce în precedenții trei ani Impact a pierdut pe bursă 84% din valoare.

Compania avea pierderi la nouă luni și va închide anul pe pierdere, din cauza cheltuielilor excepționale cu soluționarea litigiilor și a vânzării de apartamente sub valoarea din contabilitate. Totuși, dacă anul viitor va reuși să revină pe profit și să demareze proiectele propuse, acțiunile Impact pot continua evoluția pozitivă.

Trista soartă a campioanelor BVB

Impact nu este doar singura companie de pe bursă care reușește să fie prima la câștiguri în doi ani ci este și una dintre puținele companii care a fost prima și nu a dispărut de pe bursă.

Majoritatea acțiunilor care au avut evoluții excepționale în anumiți ani au dispărut apoi din prim plan. Unele s-au delistat, iar altele au intrat în insolvență sau în faliment.

În afară de Impact, din cele 17 acțiuni-campioane ale BVB doar 7 se mai tranzacționează azi pe bursă: Electrocontact Botoșani (ECT, campioană în 2001), BRD (campioană în 2002), Uamt Oradea (UAM, 2004), THR Marea Neagră (EFO, 2007), Alumil Romd Industry (ALU, 2009), Socep Constanța (SOCP, 2010) și Artego Târgu Jiu (ARTE, campioana din 2012).

Restul au dispărut. Firme precum Carmetaplast Deva (1998), Grimex Târgu-Jiu (2000), Abrom Bârlad (2003), au fost delistate iar apoi au intrat în faliment.

Combinatul siderurgic COS Târgoviște (COS) și combinatul chimic Oltchim Râmnicu Vâlcea (OLT) sunt în continuare listate scriptic, dar sunt în insolvență de la începutul acestui an, cu perspective slabe de a reveni pe bursă. Armătura Cluj a fost suspendată de la tranzacționare după ce acționarul majoritar a încercat să-i scoată cu forța din companie pe minoritari.

Doar producătorul de țevi Silcotub Zalău și producetorul de vopsele Policolor București s-au dezvoltat în ultimii ani și rămân lideri pe piețele lor, dar nu mai sunt cotate.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Andrei Chirileasa

0 comments :

Trimiteți un comentariu