Românii au investit 9,8 miliarde de lei în fondurile mutuale de la începutul crizei

Știrea a fost publicată sâmbătă, 28 decembrie 2013, 19:23 în categoria

Românii au investit 9,8 miliarde de lei în fondurile mutuale de la începutul crizei Fondurile mutuale au crescut neatinse de criză reușind să atragă de la investitori o sumă record de 9,8 miliarde de lei sub forma intrărilor nete în ultimii cinci ani (2008 - noiembrie 2013). În acest interval, bursa s-a prăbușit și nici acum nu a reușit să recupereze pierderile, și zeci de case de brokeraj și-au închis pentru totdeauna porțile.

Cu toate acestea, fondurile mutuale, în special cele care investesc în instrumente cu venit fix, au reușit să profite de apatia ridicată la risc a românilor și au atras în fiecare an în medie aproape două miliarde de lei –bani noi de la investitori. Cea mai mare parte din cele 9,8 miliarde de lei intrate în conturile fondurilor mutuale au fost atrase de fondurile monetare și de obligațiuni. Mai exact, de fondurile administrate de Erste Asset Management, Raiffeisen Asset Management, BRD și Banca Transilvania.

Fondurile de obligațiuni prezintă pers¬pec¬tiva de a supraperforma dobânzilor bancare pentru că unele dintre acestea au acumulat în portofoliu titluri de stat achiziționate în 2010 și în 2011 la dobânzi mai ridicate care le vor permite să afișeze performanțe mai mari. De ase¬menea, fondurile de obligațiuni investesc în depozite bancare, însă grație activelor mari, de ordinul câtorva miliarde de lei, pot negocia cu băncile dobânzi mai mari.

În 2008, când bursele s-au prăbușit sub impactul falimentului băncii americane Lehman Brothers, fondurile mutuale au strâns de la investitori 314 milioane de lei, potrivit statisticilor emise de Asociația Administratorilor de Fonduri. În 2009, subscrierile nete ale investitorilor au atins nivelul record de 2,25 miliarde de lei, în 2010 – 1,75 miliarde de lei, în 2011-fondurile au atras un miliard de lei iar în 2012 au intrat 1,5 miliarde de lei.

Din cele 9,8 miliarde de lei, circa 3 mliarde de lei au fost atras în primele 11 luni ale anului 2013, industria raportând cel mai ridicat nivel al subscrierilor din istorie.

Cele peste 60 de fonduri mutuale locale au ajuns la active de 12,2 miliarde de lei (2,7 mi¬liarde de euro) la finalul lunii noiembrie. În luna noiembrie, fondurile au atras de la investitori o sumă netă de 777,8 milioane de lei, dublu față de luna octombrie și aproximativ o treime din suma totală netă atrasă de fonduri în intervalul ianuarie-octombrie.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Roxana Pricop

0 comments :

Trimiteți un comentariu