În Laponia, spiridușii, micile ajutoare ale lui Moș Crăciun, au acceptat forțați de nivelul de trai scăzut contracte de colaborare cu zero ore de muncă, prin care plata și angajarea lor depinde de cheremul angajatorului. Pe lângă riscul de a nu fi plătiți și de a nu avea un loc de muncă sigur, ei trebuie să suporte și supravegherea tot mai evidentă a statului asupra vieții lor private, scrie Larry Elliott, editorialist al publicației britanice The Guardian, într-un articol în care descrie cu o ironie subtilă cum guvernele și angajatorii au transformat piața muncii în vremuri de criză. Articolul se referă la situația din Marea Britanie, dar transformările pot fi recunoscute la multe alte economii europene.Departe, în înghețatul Nord, aceasta este cea mai aglomerată perioadă a anului. În cel mai mare centru de producție și distribuție de jucării din lume angajații, presați de timp, dau zor să bifeze tot pe lista enormă de comenzi și să termine până în seara de Ajun. Afară, zăpada egal nivelată s-a așternut în strat gros și tare, iar în atelierul lui Moș Crăciun ritmul de lucru nu încetinește niciodată.
De fapt, atelier nu este chiar denumirea corectă. Consultanții de rebranding au fost cei care au venit cu ideea de „atelier” după ce avertizorii de integritate au dat la iveală faptul că micile ajutoare ale lui Moș Crăciun erau prost plătite, exploatate și aveau diverse afecțiuni cauzate de stres. Atelierul este, de fapt, cel mai mare depozit din lume, milioane de metri pătrați de raioane cu trenulețe, cărți și jocuri pe calculator.
Imaginile cu spiriduși stând fericiți în fața meselor de lucru și cosând cu grijă încheieturile unor ursuleți sunt de acum istorie. Astăzi, un angajat al atelierului merge 24 de kilometri pe noapte pentru a lua jucăriile din îndepărtatul hangar al lui Moș Crăciun și dacă încetinește pasul este aspru mustrat.
Multe s-au schimbat în acest colț îndepărtat din Laponia în ultimii 30 de ani. Mai demult angajații lucrau cu normă întreagă, salariul lor creștea în fiecare an și puteau să spere la o pensie decentă după ani buni de muncă. Astăzi, majoritatea spiridușilor au contracte cu zero ore de muncă, în care numărul orelor plătite este evaluat de angajator, de vreo cinci ani salarile nu mai țin pasul cu creșterea prețurilor, iar de pensii nu mai poate fi vorba. Spiridușii care refuză o tură de lucru pentru a se îngriji de copiii bolnavi sau ca să meargă la serbări școlare sunt puși pe lista neagră, iar cine întârzie două minute are salariul tăiat.
Dar ce păzesc sindicatele? „Ho, ho, ho”, râde Moș Crăciun. „N-am mai avut sindicate aici de la marea grevă a spiridușilor din din 1984-1985. Un an a durat protestul. A fost o situație de-a dreptul delicată. Din fericire, am prevăzut ce se va întâmpla și ne-am făcut rezerve suficiente de jucării. Unii dintre spiriduși au continuat să vină la lucru și am avut sprijin din partea guvernului. De atunci, sindicaliștii nu mai au ce căuta aici.”
Așadar, la extremitatea de nord a pământului întâlnim o piață a muncii flexibilă. Compania spune că productivitatea și profitabilitatea s-au îmbunătățit mulțumită noilor practici de pe piața muncii. Potrivit companiei, contractele de colaborare cu zero ore de muncă sunt esențiale având în vedere caracterul sezonier al afacerii și faptul că locurile de muncă vor dispărea dacă guvernul cedează presiunii de a restricționa folosirea lor.
Criticii lui Moș Crăciun spun că profiturile mai mari și productivitatea crescută nu au dus la creșterea salariilor spiridușilor. Dimpotrivă, venitul lor real a scăzut chiar înainte ca Basmul de pe Wall Street să se termine cu final nefericit în 2008. Spiridușii au acceptat ca mai degrabă să li se taie salariul decât să-și piardă locul de muncă. Cum ajutoarele sociale au fost și ele reduse, mulți spiriduși au acceptat să lucreze în schimbul unui ajutor minim, chiar dacă aceasta însemna scăderea nivelului de trai.
Moș Crăciun recunoaște că angajații au făcut sacrificii, dar insistă că aceste sacrificii sunt vitale pentru companie în condițiile unei competiții acerbe pe piața internațională. Spiridușii trebuie să înțeleagă, adaugă Moșul, că alternativa la contractul de colaborare cu zero ore de muncă și la tăierile de salarii este externalizarea locurilor de muncă către o grotă din Orientul Îndepărtat, unde forța de muncă este mai ieftină.
Între timp, compania face presiuni asupra guvernului să construiască o cale ferată modernă care să permită Express-ului lui Moș Crăciun să meargă cu viteze mai mari. De asemenea, aceasta vrea să fie alocați mai mulți bani pentru educație pentru a rezolva problema șomajului în rândul spiridușilor de până în 25 de ani. Moșul spune că numărul mare de angajați imigranți care lucrează în atelierul său arată că aceștia sunt în general o forță de muncă mai ieftină și mai bine educată.
Moșul nu mai e dispus să comenteze când vine vorba de existența unui conflict între cererea companiei ca statul să crească investițiile în resurse umane și în infrastructură și indisponibilitatea companiei de a plăti taxe. Deși produsele companiei sunt vândute în Europa și America de Nord, afacerea este înregistrată la 6.500 km depărtare, în Insulele Cayman, iar datele arată că firma a plătit taxe în valoare de 5.000 lire sterline la o cifră de afaceri de 1.000 miliarde de lire sterline. „Plătim tot ce legea ne obligă să plătim,” spune Moșul. Dar masca drăgălașă a bonomiei îi alunecă de pe față: „Lumea e o junglă”.
Deloc surprinzător, puțini spiriduși vor să vorbească direct despre viața în „atelier”. Cei care vorbesc sub protecția anonimatului spun că e tot mai greu să te descurci cu banii având în vedere costurile tot mai ridicate la turta dulce, lumânări și zurgălăi. Mulți spiriduși recurg la împrumuturi pe termen scurt date de o firmă condusă de niște drăcușori extrem de agresivi. Aproape toți spiridușii spun că ar munci și mai multe ore dacă li s-ar oferi posibilitatea.
„Să recunoaștem”, spune unul dintre spiriduși, „renii lui Moș Crăciun sunt mai bine protejați de lege decât noi. Ajutoarele sociale pentru animale sunt reglementate de legi mai stricte decât în cazul nostru.”
Este, însă, parțial adevărat. Poate compania nu prea ia în considerare directivele legate de programul de lucru al angajaților, de salariul mimim și de drepturile spiridușilor de a avea sindicate, dar îi testează regulat pe spiriduși să vadă dacă nu cumva au tras la măsea din rachiul lui Moș Crăciun și are grijă să le reamintească regulat că în peșteră nu se fumează și e ilegal să îți aprinzi pipa. Sediul este monitorizat non-stop prin camere de luat vederi.
Într-adevăr, nu poți să eviți concluzia că statul se amestecă în viața spiridușilor tot așa ca acum 30 de ani, dar cu mai puțină demonstrație de forță. Acum 30 de ani, conducătorii Laponiei credeau că angajările erau treaba guvernului. Ei își foloseau participația în afacerea cu jucării ca să se asigure că profitul este împărțit între Moș Crăciun și spiridușii săi.
Astăzi însă, guvernul și-a luat mâna de pe treaba cu angajările, profituri, salarii și prețuri, dar caută să monitorizeze și să intre în zone ale vieții considerate odată private. Statul l-a privatizat pe Moș Crăciun și a naționalizat spiridușii.
Mai mult, statul este mai mare și mai puternic ca niciodată. Puțini dintre copiii care trimit an de an scrisori către Polul Nord sunt conștienți că scrisorile lor sunt interceptate și citite de serviciile de securitate ale Moșului.
„Trebuie să fii în permanență cu ochii în patru”, spune Moșul, fluturând o scrisoare. „Poate că pare o scrisoare inocentă din partea unui copil de șase ani care vrea o bicicletă nouă de Crăciun, dar știm cu toții că poate fi un mesaj codat pentru un terorist sinucigaș. Unii din copiii aștia sunt niște teroriști”.
0 comments :
Trimiteți un comentariu