ASF a dat amenzi de 5 milioane de lei în mai puțin de un an de funcționare. Peste jumătate au vizat ofertele de preluare de pe RASDAQ

Știrea a fost publicată marți, 14 ianuarie 2014, 02:59 în categoria

ASF a dat amenzi de 5 milioane de lei în mai puţin de un an de funcţionare. Peste jumătate au vizat ofertele de preluare de pe RASDAQ Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a dat 129 de amenzi în cuantum total de 4,89 milioane de lei entităților de pe piața de capital (investitori, brokeri, emitenți), din aprilie 2013 când s-a înființat până la finalul anului trecut. Grosul amenzilor, respectiv 3,6 milioane de lei, l-au avut de plătit cei care au încălcat prevederile legale privind obligația lansării unor oferte publice de preluare.

Autoritatea s-a înființat în aprilie anul trecut prin comasarea a trei comisii specializate în supravegherea și reglementarea a trei piețe financiare: CNVM a fost responsabilă de piața de capital, CSA – de asigurări și CSSPP – de pensii private. Astfel, ASF supraveghează acum trei piețe diferite, din care piața de capital este una dintre cele mai dificile. Odată cu CNVM, autoritatea a preluat și problemele pieței de capital.

În ultimii cinci ani, statutul neclar al pieței RASDAQ a generat printre cele mai mari probleme supraveghetorului, dar și pieței de capital în ansamblu. Piața RASDAQ nu are un statut clar de piață reglementată sau de sistem alternativ. După aproape cinci ani de discuții abia în 2013 ASF a trimis la Ministerul Finanțelor Publice propunerile privind rezolvarea statutului pieței RASDAQ.

Din aprilie până la finalul anului trecut, ASF a dat un număr de 50 de amenzi în valoare de 3,6 milioane de lei pentru nerespectarea prevederilor legale privind ofertele publice, potrivit informațiilor furnizate de instituție. Aceste amenzi dețin o pondere importantă, de 75% din totalul de 4,89 milioane de lei al amenzilor acordate de ASF în primele opt luni de funcționare.

Cele mai multe amenzi pentru nerespectarea ofertelor publice au fost primite de investitori sau administratori ai unor firme care nu și-au îndeplinit obligația legală de a lansa oferte publice de preluare pentru firme listate pe piața RASDAQ.  Prin nederularea de oferte publice la companiile listate fie pe bursă, fie pe RASDAQ sunt încălcate drepturile acționarilor minoritari. Odată ce un investitor depășește pragul de 33% din acțiunile unei companii este obligat de lege să lanseze ofertă de preluare la un preț just celorlalți acționari care dețin participații minoritare, dându-le astfel dreptul de a se retrage dintr-o companie aflată sub controlul unui investitor.

Topul amendaților de ASF

Cele mai mari amenzi au fost dictate împotriva unor firme înregistrate în insulele Belize, care nu și-au respectat obligațiile de a lansa oferte de preluare la Rafinăria Astra Ploiești și la Amonil Slobozia. Firma Kalatse Investments a primit două amenzi în valoare totală de 550.000 de lei, iar firmele Zalois și Jovline au fost amendate cu câte 300.000 de lei, în cazul Amonil. Cele trei firme au primit amenzi uriașe în ultimii ani și din partea CNVM, dar nu se știe dacă și le-au plătit sau nu.

Amenzi de câteva sute de mii de lei au primit și Cătălin Chelu, unul dintre cei mai controversați investitori de pe bursă, împreună cu mai mulți colaboratori ai acestuia, pentru nelansarea de oferte de preluare la Autora Târgu-Frumos, Morărit și Panificație Roman și la Electroargeș Curtea de Argeș.

Tibor Tincău a fost amendat de două ori cu câte 100.000 de lei pentru că nu a lansat ofertă de preluare la Sinteza Oradea, iar Arpad Paszkany, patronul clubului de fotbal CFR Cluj, a primit două amenzi în valoare cumulată de 61.000 de lei pentru nelansarea ofertei de preluare la Compania de Informatică Aplicată Cluj.

Deocamdată aceste amenzi au rămas fără ecou, deoarece persoanele și firmele amendate nu au lansat ofertele de preluare cerute de ASF. Doar Mohammad Murad și ceilalți acționari ai companiei hotelire Hebe Sângeorz Băi au lansat la finalul anului trecut o ofertă de preluare după ce au fost amendați de ASF.

Amenzi mai mari și pentru brokeri

Nereguli au fost descoperite de către ASF și la firmele de brokeraj anul trecut, iar cazurile în care au fost implicate firmele Harinvest și Actinvest au știrbit din reputația pieței de capital. În cazul Harinvest, firma unde câteva zeci de clienți au descoperit că nu mai au acțiuni sau bani în conturi, ASF a dat opt amenzi în cuantum de peste 618.000 de lei. Firma Actinvest și brokerii săi au fost amendați în cazul furtului de acțiuni din contul șefei reprezentanței din România a IFC, Ana Maria Mihăescu. Și brokerii de la Carpatica Invest au fost amendați de ASF pentru o serie de nereguli grave semnalate de clienți ai societății.

Nici „greii“ bursei nu au scăpat de sancțiunile autorității de supraveghere. Brokerii de la Swiss Capital, cea mai mare firmă de brokeraj de pe bursă, au fost amendați alături de omul de afaceri Gheorghe Iaciu pentru că au cumpărat pentru acesta acțiuni Impact de pe bursă în timp ce în paralel derulau o ofertă publică de preluare a societății. Brokerii cehi de la Wood au fost amendați cu 20.000 de lei, alături de BT Asset Management, din cauza depășirii pragului de deținere la SIF Moldova.

Dragoș Bîlteanu, președintele SIF Banat-Crișana, a fost și el sancționat de ASF cu amendă de 10.000 de lei pentru că nu a informat la timp piața în legătură cu înființarea societății SIF Imobiliare.

Ursache vrea 50% din amenzile pe care le dictează

Amenzile pe care le-a aplicat ASF companiilor de pe piața de capital se constituie ca venituri la bugetul de stat, însă Mircea Ursache, vicepreședintele ASF, are în plan să schimbe acest lucru:

„ASF a preluat modul de funcționare al CNVM, care nu încasa nimic din amenzile date entităților supravegheate, spre deosebire de CSA, care încasa venituri din amenzi. Vrem să le propunem decidenților ca 50% din amenzile date să se constituie ca venituri proprii pentru ASF.“

În iulie 2012, amenzile maxime pentru încălcarea legislației bursiere au crescut de până la de zece ori în cazul persoanelor fizice, sancțiunea putând ajunge la 500.000 de lei, iar în cazul companiilor penalitățile au fost majorate până la 10% din cifra de afaceri.

Cu toate acestea, problemele au rămas aceleași pe piața de capital: ofertele de preluare, drepturile investitorilor, neregulile de la unele firme mici de brokeraj.

Articol publicat în ediția tipărită a Ziarului Financiar din data de 14.01.2014



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Roxana Pricop

0 comments :

Trimiteți un comentariu