Bursa de la București abia rulează 100.000 de euro în debutul de luni

Știrea a fost publicată luni, 6 ianuarie 2014, 11:27 în categoria

Bursa de la Bucureşti abia rulează 100.000 de euro în debutul de luni Bursa de la București a crescut ușor, cu 0,15%, în prima jumătate de oră a ședinței, într-o piață unde cei mai mulți investitori au continuat să nu intre la tranzacționare, astfel că lichiditatea abia a ajuns la 516.000 de lei.

În prima ședință din acest an, de vineri, bursa a încheiat ziua în scădere foarte ușoară, cu 0,11%.

După primele 34 de minute de tranzacționare de luni, indicele BET, al celor mai lichide zece acțiuni, a avansat cu 0,2%, iar indicele BET-NG, al titlurilor companiilor din sectorul energetic, a crescut nesemnificativ, cu 0,07%.

Pe de altă parte, indicele BET-FI, al acțiunilor celor cinci SIF-uri și al titlurilor Fondului Proprietatea (FP), a scăzut cu 0,12%.

Indicele extins BET-XT a crescut cu 0,15%, iar indicele extins BET-BK a avansat cu 0,1%.

Indicele BET-XT reflectă evoluția primelor 25 de acțiuni românești în funcție de lichiditate, inclusiv SIF-urile și Fondul Proprietatea, iar BET-BK cuprinde cele mai lichide 25 de acțiuni, inclusiv titlurile băncii austriece Erste, SIF-urile și Fondul Proprietatea.

Lichiditatea pieței, de doar 516.000 de lei (115.000 de euro), a fost cu 36% sub rulajul din primele 45 de minute ale ședinței de vineri, de 801.000 de lei (178.000 de euro). Acțiunile Condmag (COMI) și Șantierul Naval Orșova (SNO) au fost cele mai tranzacționate din piață, cu operațiuni de 106.000 de lei și, respectiv, de 90.000 de lei.

Titlurile celor două companii au avansat cu 2,82% și, respectiv, cu 2,69%, astfel că prețul acțiunilor Condmag a ajuns la 0,084 lei, iar cotația titlurilor Șantierului Naval Orșova la 1,375 lei.

Cu acțiunile Fondului Proprietatea, de regulă cele mai lichide din piață, au fost efectuate doar opt transferuri, în valoare cumulată de aproape 5.000 de lei. Prețul acțiunilor FP a scăzut cu 0,18%, la 0,8545 lei.

După prima jumătate de oră a ședinței de luni, piețele vest-europene erau în creștere cu până la 0,3%, investitorii așteptând publicarea unor date cu privire la evoluția economiei din zona euro și Statele Unite, după un raport care a indicat încetinirea creșterii sectorului serviciilor din China în luna decembrie.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Stefan Musgociu

0 comments :

Trimiteți un comentariu