Bursa de la București a închis în stagnare, pe un rulaj redus

Știrea a fost publicată marți, 21 ianuarie 2014, 23:12 în categoria

Bursa de la Bucureşti a închis în stagnare, pe un rulaj redus Bursa de la București a închis cu o creștere nesemnificativă ședința de marți, într-o piață unde puținii investitori prezenți la tranzacționare au plasat ordine pentru volume reduse de acțiuni, operațiunile cumulând doar 17,13 milioane lei.

Piața a fost pe plus cu aproximativ 0,4% în primele două ore de tranzacționare, însă după ora 14:00 s-a întors în imediata apropiere a nivelului de la închiderea de luni.

La fnalul zilei, indicele BET, al celor mai lichide zece acțiuni, era în creștere cu 0,13%, iar titlurile companiilor din sectorul energetic plasau indicele BET-NG foarte aproape de nivelul de luni.

În același timp, indicele BET-FI, al acțiunilor celor cinci SIF-uri și al titlurilor Fondului Proprietatea (FP), a urcat cu 0,29%.

Indicele extins BET-XT a avansat cu 0,14%, iar indicele extins BET-BK a scăzut cu 0,21%.

Indicele BET-XT reflectă evoluția primelor 25 de acțiuni românești în funcție de lichiditate, inclusiv SIF-urile și Fondul Proprietatea, iar BET-BK cuprinde cele mai lichide 25 de acțiuni, inclusiv titlurile băncii austriece Erste, SIF-urile și Fondul Proprietatea.

"Investitorii locali par că sunt în expectativă sau au devenit mai retincenți în a adopta o poziție în perioada actuală. Exceptând anumite companii etalon, care oferă o lichiditate medie zilnică acceptabilă, restul titlurilor se afla într-un con de umbră, tranzacțtiile efectuându-se doar sporadic. Jucătorii locali au doar nevoie de un impuls pentru a se reactiva sau așteaptă confirmarea unor date economice (probabil afișarea rezultatelor), pentru a-și regândi portofoliile", a declarat pentru MEDIAFAX directorul de tranzacționare al Intercapital Invest, Mihai Mureșian.

La fel ca în ședințele precedente, volumele de tranzacționare au fost reduse în cazul celor mai multe acțiuni. Rulaje de peste 500.000 de lei au înregistrat acțiuni emise de doar 8 din cele 82 de companii listate pe primele trei categorii și la secțiunea titlurilor internaționale.

Investitorii au tranzacționat în total acțiuni de 17,13 milioane lei (3,77 milioane euro), jumătate din rulajul înregistrat pentru luni, de 34 milioane lei (7,5 milioane euro). Cele mai tranzacționate au fost acțiunile Fondului Proprietatea (7,4 milioane lei) și Nuclearelectrica (1,97 milioane lei).

Acțiunile Fondului Proprietatea au crescut doar cu 0,06%, la 0,8135 lei, în timp ce titlurile Nuclearelectrica au scăzut cu 0,94%, la 10,59 lei.

Un rulaj de peste un milion de lei au mai înregistrat doar acțiunile OMV Petrom, operațiunile cu aceste titluri cumulând 1,67 milioane lei. Ultima tranzacție de marți cu acțiunile companiei a fost realizată la 0,485 lei, preț cu 0,21% peste închiderea de luni.

La finalul ședinței de la București, bursele vest-europene erau în urcare cu până la 0,3%. Acțiunile de pe Wall Street au început tranzacțiile de marți, de asemenea, în creștere, susținute de informațiile privind lichiditățile oferite de banca centrală a Chinei celor mai mari instituții de credit din țară, precum și de rezultatele financiare bune raportate de companii americane.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Monica Juganaru

0 comments :

Trimiteți un comentariu