Cum a evoluat cursul de schimb miercuri dimineață

Știrea a fost publicată miercuri, 8 ianuarie 2014, 13:05 în categoria

Cum a evoluat cursul de schimb miercuri dimineaţă Cotațiile monedei naționale au deschis la 4,5 lei/euro și au oscilat aproape de acest nivel în prima oră de tranzacționare, în linie cu evoluția piețelor vecine, potrivit dealerilor.

În debut, euro a fost cotat la 4,5000 - 4,5030 lei, peste nivelul din jurul orei 16:30 de marți, când schimburile s-au realizat la 4,4950 - 4,4960 lei/euro.

Cursul valutar BNR. Vedeți aici evoluția principalelor valute la cursul oficial BNR

În prima oră cursul a oscilat în intervalul 4,4990 - 4,5030 lei/euro.

Banca Națională a României (BNR) a anunțat marți un curs de referință în creștere pentru a cincea sesiune consecutiv, la 4,5010 lei/euro, reprezentând un nou maxim pentru ultimele șase luni.

O paritate mai ridicată decât cea de marți a fost anunțată de banca centrală pe 21 iunie, când euro a fost cotat la 4,5209 lei.

Leul a recuperat ușor scăderea față de dolarul american, rata de referință leu/dolar coborând la 3,2990 lei/dolar. În sesiunea precedentă, cursul a fost de 3,3009 unități, reprezentând cel mai ridicat nivel din 21 noiembrie, când dolarul a fost cotat la 3,3101 lei.

Totodată, cursul de referință leu/franc elvețian a coborât de la 3,6507 lei/franc la 3,6395 lei/franc.

Ratele de schimb leu/dolar și leu/franc elvețian sunt calculate de BNR în funcție de paritatea leu/euro și cotațiile de schimb euro/dolar și euro/franc elvețian.

Dobânzile afișate miercuri de băncile comerciale pentru depozitele atrase și plasate în lei pe termen de o zi au rămas la 0,73 - 1,23% pe an. Dobânzile sunt mult sub rata dobânzii de politică monetară a BNR, aflată la 4% pe an, minim istoric.

Pe de altă parte, dobânzile practicate de băncile comerciale încadrează dobânda la facilitatea de depozit practicată de BNR, de 1% pe an.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Monica Juganaru

0 comments :

Trimiteți un comentariu