Cursul BNR. Cursul valutar euro al zilei de marți, 21 ianuarie 2014

Știrea a fost publicată marți, 21 ianuarie 2014, 15:16 în categoria

Cursul BNR. Cursul valutar euro al zilei de marţi, 21 ianuarie 2014 Cursul BNR de marți:

Euro

4.5379

+0.0005

+0.01 %

Dolar american

3.3514

+0.0042

+0.13 %

Cotațiile mondei naționale au fost stabile în prima parte a sesiunii interbancare locale, astfel că Banca Națională a României (BNR) a anunțat un curs de referință de 4,5379 lei/euro, apropiat de cel de luni.

În seisunea precedentă, cursul a fost de 4,5374 lei/euro.

Leul s-a depreciat marți în raport cu dolarul american, rata de schimb avansând cu 0,42 bani, la 3,3514 lei/dolar. Acesta reprezintă cea mai ridicată rată de schimb anunțată de BNR în ultimele patru luni.

Cursul de referință leu/franc elvețian a scăzut însă, de la 3,6780 lei/franc la 3,6689 lei/franc.

Ratele de schimb leu/dolar și leu/franc elvețian sunt calculate de BNR în funcție de paritatea leu/euro și cotațiile de schimb euro/dolar și euro/franc elvețian.

Cursul de schimb a fluctuat ușor sub 4,54 lei/euro în prima parte a ședinței interbancare de marți, într-o piață liniștită și cu volume reduse de tranzacționare, potrivit dealerilor.

La debutul ședinței, euro a fost cotat la 4,5335 - 4,5365 lei, cu 0,25 - 0,35 bani (aproximativ 0,06%) sub nivelurile de luni din jurul orei 16:30, de 4,5370 - 4,5390 lei/euro.

După prima parte a ședinței de la București, zlotul și forintul erau în scădere cu până la 0,2% în raport cu euro.

Dobânzile afișate marți dimineață de băncile comerciale pentru depozitele atrase (ROBID) și plasate (ROBOR) în lei pe termen de o zi au rămas reduse, în intervalul 0,48-0,98%. Acestea sunt mult sub rata dobânzii de politică monetară a BNR, aflată în prezent la 3,75% pe an, minim istoric.

Pe de altă parte, dobânzile practicate de băncile comerciale continuă să încadreze dobânda la facilitatea de depozit practicată de BNR, de 0,75% pe an.

Dobânzile practicate pentru plasamentele cu scadență la o săptămână sunt de 0,83 - 1,33% pe an, ușor peste nivelurile din ședința anterioară, când au fost la 0,72 - 1,22% pe an.

Totodată, dobânda ROBOR pentru plasamente cu scadență la 3 luni, în funcție de care sunt calculate dobânzile pentru creditele în lei acordate de bănci pe termen scurt și mediu, a rămas la 1,99% pe an.

Cursul valutar BNR. Vedeți aici evoluția principalelor valute la cursul oficial BNR



0 comments :

Trimiteți un comentariu