Consiliul de administrație al BNR va continua astăzi politica de încurajare a creditului în moneda națională începută în iulie 2013 și va lua a cincea decizie succesivă de reducere a dobânzii-cheie, analiștii așteptând coborârea ratei de referință la lei sub pragul de 4% pe an, respectiv până la 3,75%.
Spre deosebire de ședințele precedente, piața așteaptă de această dată o decizie suplimentară de creștere a lichidității în lei printr-o primă reducere a rezervelor minime pe care băncile sunt obligate să le țină la BNR. Atât guvernatorul Mugur Isărescu, cât și viceguvernatorul Cristian Popa au alimentat direct această așteptare în ultima parte a lui 2013, anunțând începutul unei relaxări graduale a acestui instrument care s-a dovedit până acum foarte prețios în arsenalul băncii centrale. ING vede posibilă reducerea rezervelor la lei cu 2-3 puncte procentuale de la nivelul actual de 15%.
De asemenea, la începutul lunii viitoare este așteptat un ultim impuls pe canalul dobânzii-cheie care ar urma să scadă la 3,5%, trăgând și mai jos ratele ROBOR care dau prețul creditelor în lei și care deja sunt la 2,2% la trei luni, respectiv 2,8% la șase luni, iar piața le vede coborând și mai mult.
Articol publicat în ediția tipărită a Ziarului Financiar din data de 08.01.2014
Piața crede într-o nouă reducere de dobândă de la BNR, la 3,75%
Știrea a fost publicată miercuri, 8 ianuarie 2014, 01:25 în categoria Personal
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom
)
0 comments :
Trimiteți un comentariu