Politica va fi zodia care va domina anul european 2014: Partidele antisistem hrănite cu furia față de austeritate vor amenința cele mai importante economii europene, iar politicienii își vor concentra lupta pe combaterea șomajului

Știrea a fost publicată luni, 6 ianuarie 2014, 03:57 în categoria

Politica va fi zodia care va domina anul european 2014: Partidele antisistem hrănite cu furia faţă de austeritate vor ameninţa cele mai importante economii europene, iar politicienii îşi vor concentra lupta pe combaterea şomajului De aceea anul acesta ar putea aduce încetinirea reformelor, îndulcirea austerității și eforturi mai mari pentru reducerea șomajului. Con­flic­tele politice se vor reflecta chiar și în cursul euro, până acum excepțional de rezistent la criză.

Dacă o instituție ar trebui să se remarce, aceasta va fi Banca Centrală Europeană, care va rămâne cel mai sigur ocrotitor al creșterii cu intervenții mai hotărâte într-un an cu revenire economică încă slabă, cu mult sub cea a celei mai mari economii a lumii, SUA.

Partidele-protest vor deveni mai puternice

2014 va fi anul în care alegătorii europeni își vor da verdictul asupra Uniunii Europene. Deși nu reprezintă un referendum, alegerile europene din mai vor da multor partide antistem din Uniunea Europeană ocazia de a transforma votul într-un sufragiu despre chiar proiectul european, scrie BBC. În multe țări europene formațiunile antistem prind forțe proaspete. Acestea au agende foarte diferite, însă majoritatea au politici contra imigranților, contra austerității și contra puterii Bruxellesului. Unele dintre partide, precum Frontul Național al carismaticei Marine Le Pen din Franța și Partidul Libertății al olandezului Geert Wilders, conduc în sondajele de popularitate. Cei doi lideri au format o alianță strânsă pentru a „lupta cu monstrul numit Europa“. Dacă primesc de la alegători mai mult de 30% din locurile din Parlamentul European, formațiunile anti-UE ar putea perturba serios activitatea legislativului european.

Politicienii vor fi obligați să lupte mai hotărât cu șomajul

În această Europă „monstruoasă“, la nivelul societății criza economică se manifestă prin niveluri record ale șomajului, situația fiind gravă în special în țările cel mai dur lovite de criză, Spania și Grecia, unde rata șomajului trece de 27%. În UE sunt aproximativ 26 de milioane de persoane fără loc de muncă. În ultima vreme au apărut semne de îmbunătățire, dar nimic care să sugereze o retragere majoră a șomajului. De aceea, cea mai mare teamă a Bruxellesului este că frustrarea populației se va transforma într-un vot contra UE. „Miza este chiar potențialul de creștere al Europei“, a explicat directorul general al FMI Christine Lagarde. În aceste condiții nu este de mirare dacă apetitul pentru reforme va slăbi, situație deja vizibilă la summitul european de dinainte de Crăciun.

Tot din punctul de vedere al jocurilor politice, anul 2014 va fi interesant deoarece în prima parte președinția UE va fi asigurată de Grecia, focarul crizei din zona euro, și în a doua parte de Italia, o țară care se remarcă nu atât prin ambiția de a se reforma, cât prin scandalurile și turbulențele politice.

Victoriile naționaliștilor vor forța relaxarea politicilor bugetare

Anatole Kaletsky, jurnalist financiar care scrie, printre altele, pentru The Economist, Financial Times și Thomson Reuters, crede că victoriile răsunătoare ale naționaliștilor și neonaziștilor din alegerile europene îi vor panica atât de tare pe politicienii de la Berlin încât aceștia vor permite relaxarea politicilor monetare și bugetare. Rezultatul va fi pe de o parte slăbirea euro, iar pe de alta startul revenirii economiilor cu probleme de la periferie, dar nu mai înainte de a doua jumătate a anului.

Revenirea economică din zona euro nu va fi însă una care să se poată autosuține, apreciază jurnaliștii de la MerketWatch. Creșterea va fi în continuare frânată de incapacitatea politicienilor din statele creditoare și debitoare de a ajunge la un compromis pentru a crea un sistem cu adevărat federal în care economiile mai puternice le ajută pe cele slabe să-și poarte poverile.

BCE va continua să fie cel mai hotărât protector al creșterii economice

În aceste condiții, după ce în 2013 a redus dobânda de politică monetară la minimul istoric de 0,25%, în 2014 BCE va interveni cu noi stimulente, probabil sub forma operațiunilor de refinanțare pe termen lung, prin care banca centrală a zonei euro va pune din nou la dispoziția băncilor comerciale împrumuturi foarte ieftine în efortul de a impulsiona creditarea companiilor și populației.

Aceste forme de  stimulente ar putea veni „în primele luni ale anului“, crede Howard Archer, economist-șef la HIS Global Insight, citat de CNBC. Pe lângă rolul de gardian al creșterii economice, BCE va căpăta de anul acesta și rolul de supraveghetor unic al sistemului bancar european, un pas important în crearea unei uniuni bancare europene, cel mai ambițios proiect al UE după intro­ducerea euro.

Vremuri în continuare bune pentru acțiuni

Pentru piețe, anul 2014 se anunță bun în special pentru acțiuni, după ce anul acesta titlurile europene au urcat accelerat, semn al încrederii investitorilor în revenirea zonei euro. Indicele european STOXX 600 a crescut cu 17%. Însă performanțele acțiu­nilor europene vor fi eclipsate, ca și anul trecut, de cele ale titlurilor americane. În 2013 indicele bursier S&P; 500 a înregistrat cea mai mare creștere anuală din ultimii 16 ani, în timp ce Dow Jones a consemnat cel mai mare avans al ultimilor 18 ani.

Soros vede în încetinirea Chinei cel mai mare pericol pentru creșterea economiei globale

Investitorul miliardar George Soros (foto) atenționează că încetinirea creșterii economice a Chinei va fi anul acesta cea mai mare amenințare pentru economia globală, scrie The Guardian. Soros crede că trei ani de îngrijorări și spaime legate de zona euro vor da locul temerilor privind a doua mare economie a lumii și nu pentru că problemele Europei și-au găsit o soluție finală, ci pentru că cele ale Chinei sunt pe cale să se agraveze. „Cea mai mare incertitudine nu este euro, ci China. Modelul responsabil cu creșterea de până acum a rămas fără energie”, a spus Soros.

Mark Williams, analist la Capital Economics, crede că datoriile de 3.000 miliarde dolari ale guvernelor locale din China vor hrăni îngrijorările.

Temerile privind economia chineză pot reverbera puternic în toate colțurile lumii. Spre exemplu, cum China consumă jumătate din producția de cărbune și fier a lumii, acțiunile companiilor cu activități în domeniu și piețele de profil sunt foarte vulnerabile la veștile rele.

Protestatarii

Alegătorii europeni vor avea în scrutinul pentru Parlamentul European posibilitatea de a da partidelor antisistem, antiausteritate și antireformă puteri mai mari ca până acum, putând imprima astfel politicilor europene un alt curs. Din Franța și Spania și până în Bulgaria și Grecia, demonstrațiile anti-UE și antiausteritate au clătinat anul trecut guvernele.

Mario Draghi, președintele BCE

Cum deciziile liderilor politici privind scoaterea Europei din criză și relansarea ecomomiilor vor veni ca și până acum cu întârziere, președintele BCE Mario Draghi va rămâne omul cu cea mai mare putere, mai ales financiară, de a proteja economiile și zona euro.

Antonis Samaras, premierul Greciei

Premierul Greciei, Antonis Samaras, i-a asigurat pe greci că 2014 va fi anul în care țara va ieși din programul de bailout internațional, după șase ani de recesiune, timp în care economia a scăzut cu o treime. Aceasta ar fi cea mai mare victorie de până acum a strategiei europene anticriză deoarece Grecia este focarul crizei datoriilor și economia cel mai dur lovită de criză. Mandatul lui Samaras a fost dominat de furia populației la adresa măsurilor dureroase de austeritate impuse prin programele de bailout. Premierul crede că Grecia nu va mai avea nevoie de ajutor internațional.

Articol publicat în ediția tipărită a Ziarului Financiar din data de 06.01.2014



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Bogdan Cojocaru

0 comments :

Trimiteți un comentariu