Un fost nume din elita bankingului mondial acuză: Guvernele europene sunt vinovate de izbucnirea crizei euro

Știrea a fost publicată joi, 16 ianuarie 2014, 02:33 în categoria

Un fost nume din elita bankingului mondial acuză: Guvernele europene sunt vinovate de izbucnirea crizei euro Fostul președinte al BCE Jean-Claude Trichet a acuzat guvernele europene că sunt responsabile de apariția crizei datoriilor din zona euro, pe care o numește “cea mai gravă criză economică de la cel de-al doilea război mondial încoace“, subliniind că el a avertizat încă din 2005 asupra pericolului legat de dezechilibrele economice din ce în ce mai mari din regiune, scrie EUObserver.

Trichet, care a condus BCE în perioada 2003-2011, interval care acoperă izbucnirea crizei din zona euro, spune că, de altfel, a criticat deschis unele țări membre, în special Franța și Germania, pentru că ignorau regulile legate de deficit și de datorie, care stau la baza uniunii monetare.

Prin aceste explicații, Trichet s-a apărat la o audiere în Parlamentul European în fața criticilor aduse de mai mulți europarlamentari. Aceștia investighează modul în care „troica“ creditorilor internaționali a gestionat programele de bailout pentru Cipru, Grecia, Irlanda și Portugalia.

Europarlamentarii îi reproșează fostului șef al BCE că în perioada în care a condus instituția nu a acționat suficient de hotărât și nu a reușit să calmeze piețele, spre deosebire de succesorul său, actualul șef al BCE Mario Draghi. Acesta a reușit calmarea piețelor prin simpla promisiune verbală că „va face tot ce este necesar“ pentru a salva moneda euro.

Trichet a spus însă că fără intervențiile BCE din perioada când el se afla la conducere, promisiunea lui Draghi nu ar fi avut aceeași greutate. Sub conducerea lui Trichet, BCE a cumpărat obligațiuni grecești în mai 2010, precum și bonduri italiene și spaniole în 2011, când piețele au început să atace cele două mari economii europene.

„Dacă nu am fi cumpărat datorie spaniolă și italiană - o manevră dur criticată la momentul respectiv – am fi într-o cu totul altă situație acum“, a spus el.

Pe de altă parte, Trichet a încercat să justifice în fața parlamentarilor conflictul cu FMI-ul pe tema Greciei. În 2010 FMI-ul spunea că Grecia nu-și va putea plăti niciodată datoria și că ar trebui să i se șteargă o parte din aceasta. În schimb, UE vroia ca sectorul privat din Grecia să fie singurul „bun de plată”, prin așa-numita „implicare a sectorului privat“. Trichet a fost pus într-o situație delicată în acel moment.

Fostul șef al BCE a explicat că discuțiile cu FMI-ul au fost „dificile“, dar că în final cele două părți au ajuns la o înțelegere, hotărând ca acordul care a obligat investitorii privați să plătească pentru oalele sparte ale Greciei să fie singurul de acest fel.

Însă același tip de acord a fost folosit și în cazul Ciprului în 2013, iar condițiile au fost chiar mai dure. Trichet plecase însă de mult de la BCE.

Articol publicat în ediția tipărită a Ziarului Financiar din data de 16.01.2014



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Daniela Stoican

0 comments :

Trimiteți un comentariu