"Cartelul" dinților de porțelan: Consiliul Concurenței a amendat cu 102.000 euro cinci distribuitori

Știrea a fost publicată miercuri, 5 februarie 2014, 16:43 în categoria

'Cartelul' dinţilor de porţelan: Consiliul Concurenţei a amendat cu 102.000 euro cinci distribuitori Consiliul Concurenței a sancționat cu amenzi în valoare totală de peste 102.000 de euro cinci distribuitori de produse de tehnică dentară, pentru încheierea unei înțelegeri anticoncurențiale de stabilire a prețurilor de vânzare, a anunțat autoritatea.

Sancțiunile au fost aplicate în cadrul investigației, declanșată în aprilie 2011, pe piața produselor de tehnică dentară și pe piața aparatelor pentru procesarea produselor pentru tehnică dentară din România.

În urma investigației, Consiliul Concurenței a constat că producătorul Vita Zahnfabrik Germania s-a înțeles cu patru distribuitori în privința discounturilor maxime pe care aceștia din urmă le puteau acorda la vânzarea produselor sale.

Vita Zahnfabrik H. Rauter GmBH+Co.KG Germania are ca obiect de activitate producția și distribuția dinților artificiali, a materialelor ceramice și de alt tip pentru reconstrucția dinților, a accesoriilor de tehnică dentară și a altor produse pentru tehnicienii dentari și medicină dentară.

Dentotal Protect, Helios Medical & Dental, Tehnodent Poka și West Dental Teh-med sunt distribuitori ai furnizorului german pe piața din România.

"Legea concurenței interzice orice înțelegeri exprese sau tacite, care conduc la denaturarea concurenței. Fiecare companie trebuie să își stabilească politica de prețuri independent, nu printr-o înțelegere cu alte companii. Practic, prin această înțelegere a fost eliminată concurența între distribuitori, ceea ce ar fi fost în beneficiul consumatorilor", a declarat Bogdan Chirițoiu, președintele Consiliului Concurenței.

Astfel, firma Vita Zahnfabrik H. Rauter GmBH&Co.KG; Germania a fost amendată cu 63.402 lei (14.260 euro), Dentotal Protect cu 232.433 lei (52.277 euro), Helios Medical & Dental cu 75.263 lei (16.927 euro), Tehnodent Poka SRL cu 65.726 lei (14.783 euro) și West Dental Teh-med cu 19.413 lei (4.366 euro).



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Ana Maria Petcana

0 comments :

Trimiteți un comentariu