
Indicele Stoxx 600 al celor mai importante acțiuni europene a deschis în creștere cu 0,3%, după ce a pierdut 1,8% în ianuarie, cea mai slabă evoluție din 2010 în prima lună a anului.
Bursele asiatice au pierdut 1,1%, coborând la minimul ultimelor cinci luni.
Acțiunile operatorului de zboruri low-cost Ryanair au deschis în urcare cu 5,6%, după ce compania a raportat rezultate financiare peste estimările analiștilor din piață, propulsând titlurile liniilor aeriene și ale companiilor de turism.
Banca britanică Lloyds a înregistrat o scădere de 3,4% a acțiunilor luni dimineață, după ce a anunțat constituirea unui provizion special de 1,8 miliarde lire sterline în trimestrul al patrulea al anului trecut pentru acoperirea despăgubirilor datorate clienților în urma scandalului polițelor de asigurare incluse în costurile creditelor.
Indicele de referință al burselor vest-europene a atins maximul ultimilor șase ani la jumătatea lunii trecute, coborând însă cu 3,7% de la acel nivel după retragerile masive de capital de pe piețele emergente, declanșate de decizia Rezervei Federale a SUA de a reduce programul de achiziții de obligațiuni.
În China, a doua mare economie a lumii, un indice al industriei prelucrătoare a indicat încetinirea creșterii în ianurie la cle mai redus nivel din ultimele șase luni.
0 comments :
Trimiteți un comentariu