Banca Națională a României (BNR) nu va mai reduce dobânda de politică monetară, nivelul de 3,5% stabilit marți urmând să fie menținut pentru o perioadă destul de lungă, a declarat viceguvernatorul BNR Bogdan Olteanu într-un interviu acordat Wall Street Journal (WSJ).
"Am încheiat ciclul de relaxare. Având în vedere situația actuală, locală și internațională, ne așteptăm să rămânem la acest nivel pentru o perioadă destul de lungă", a afirmat Olteanu la New York, potrivit WSJ.
Consiliul de Administrație al Băncii Naționale a României (BNR) a redus marți dobânda de politică monetară de la 3,75% la 3,5% pe an, un nou minim istoric. Este cea de-a șasea scădere a dobânzii de la începutul anului trecut.
Piețele emergente din întreaga lume sunt afectate de retrageri masive de capital, după ce Rezerva Federală a Statelor Unite a redus programul de injecții de lichiditate prin preluarea de obligațiuni. Mai multe state emergente, printre care și Turcia, au fost nevoite să majoreze dobânzile în ultimele săptămâni pentru a stopa deprecierile monedelor naționale și pentru a opri ieșirile de capital.
Olteanu a afirmat, în interviul acordat WSJ, că turbulențele de pe piețele emergente i-ar putea determina pe investitori să retragă capital și din România.
El a explicat totodată că nivelul scăzut al inflației din România oferă băncii centrale spațiu de manevră pentru relaxarea politicii monetare.
Rata inflației a fost anul trecut de 1,55%, atingând un minim istoric.
România a înregistrat în decembrie o inflație anuală de 1,3%, iar Olteanu a afirmat, potrivit WSJ, că rata de creștere a prețurilor de consum se va menține între 1,5% și 3,5% timp de cel puțin doi ani.
BNR a urcat prognoza de inflație pentru acest an la 3,5%, cu 0,5 puncte peste estimarea din noiembrie 2013, iar pentru finele anului viitor a anunțat o prognoză de inflație de 3,2%.
Leul s-a depreciat cu 1% în acest an față de dolar, în timp ce alte monede emergente au înregistrat declinuri mai abrupte, notează WSJ. Forintul unguresc a scăzut cu 4,5% de la începutul anului în raport cu moneda americană.
Olteanu a spus că România ar putea fi afectată de efecte de revărsare a situației externe, în contextul vânzărilor de active emergente de către investitori care caută piețe cu un grad ridicat de siguranță, precum titlurile de Trezorerie SUA sau yenul japonez.
"Suntem îngrijorați că emoțiile ar putea cauza unele retrageri de pe piața titlurilor de stat și de pe bursă. Dar credem că stabilitatea îi va aduce înapoi (pe investitori - n.r.), chiar dacă vor pleca", a explicat viceguvernatorul BNR.
Totodată, Olteanu a precizat că BNR intenționează să continue relaxarea rezervelor minime obligatorii pentru bănci, chiar dacă a încheiat ciclul de reducere a dobânzii.
"Vrem să le aducem mai jos (...) pentru a încuraja creditarea, în vederea stimulării economiei", a arătat oficialul.
BNR a menținut marți rezervele minime obligatorii pentru pasivele în lei la 12%, respectiv la 18% pentru pasivele în valută. La începutul lunii ianuarie, banca centrală a redus rata dobânzii de politică monetară de la 4% la 3,75%, precum și rata rezervelor minime obligatorii la lei de la 15% la 12% și rata rezervelor minime obligatorii la valută de la 20% la 18%.
Olteanu: BNR a încheiat ciclul de reducere a dobânzii de politică monetară
Știrea a fost publicată vineri, 7 februarie 2014, 12:06 în categoria Internațional
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom
)
0 comments :
Trimiteți un comentariu