Siveco și Teamnet vor extinde sistemul IT al APIA pentru 35,4 milioane de euro în următorii 3 ani

Știrea a fost publicată marți, 4 februarie 2014, 04:50 în categoria

Siveco şi Teamnet vor extinde sistemul IT al APIA pentru 35,4 milioane de euro în următorii 3 ani Contractul a fost estimat la 37,9 milioane de euro, TVA inclusă.

La licitație au depus oferte Romsys și consorțiul format Star Storage, Intrasoft International, Neuropublic (Grecia), Gauss și Deloitte Audit.

Anterior, sistemul informatic al APIA a fost extins și dezvoltat de Siveco România, în baza unui contract de 14,28 milioane de euro (TVA inclusă), atribuit în decembrie 2008, conform datelor

www.e-licitatie.ro

.

De asemenea, în baza unui contract atribuit în noiembrie 2012, Teamnet International a dezvoltat, modificat, extins și adaptat sistemului informatic al APIA pentru 6,48 milioane de lei (TVA inclusă).

Teamnet International Ploiești (județul Prahova) a fost înființată în 2001, are peste 260 de angajați și este un furnizor de soluții IT și sisteme informatice pentru companii.

Conform Registrului Comerțului, acționarii companiei sunt Fintech Investment Ltd (Marea Britanie) - 49,91%, TNI Stock Invest SRL - 2,57%, Radu-Bogdan Nedelcu - 8,75%, Ion-Ovidiu Trașcu -8,75%, Bogdan Padiu - 15,81%, George-Mihail Stan - 8,75% și alte persoane fizice.

În 2012, afacerile firmei au crescut la 235,7 milioane de lei, de la 148,6 milioane de lei în urmă cu un an.

Teamnet a fost înființată de deputatul PSD și omul de afaceri Sebastian Ghiță, ca parte a grupului de firme Asesoft.

Ghiță a anunțat în luna august a anului 2012 că și-a vândut toate acțiunile deținute la firmele de IT&C;, inclusiv la Teamnet.

Siveco România a fost înființată în 1992 și are peste 1.300 de angajați.

Acționarii societății sunt Siveco Netherlands BV (Olanda) - 42,2%, Siveco International SA - 32,5%, Siveco România - 3,75%, Irina Socol - 10,98%, Alexandru Rădășanu - 7,62%, Florin Ilia - 2,69%, Daniela Bichir - 0,14% și Aurora Crusti - 0,14%.

La nivelul anului 2012, afacerile Siveco România au însumat 89 milioane de dolari.

APIA funcționează în subordinea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

Instituția gestionează acordarea subvențiilor din fonduri UE în agricultură.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Adrian Dumitrache

0 comments :

Trimiteți un comentariu