
„Nu avem mai multe motive să credem că bitcoin va trece testul timpului decât în cazul banilor creați de guverne, deși bitcoin este mai nou și întotdeauna ne uităm la copii cu speranță“, le-a scris investitorilor Paul Singer, care administrează active de 23,3 miliarde de dolari la Elliott Management.
„Dacă vă doriți o valută alternativă, mai bine uitați-vă la aur. A trecut testul a mii de ani drept un activ ce înmagazinează valoare și ca mijloc de schimb“, a adăugat managerul.
Bitcoin se tranzacționează la circa 846 de dolari, marcând astfel o creștere de 40 de ori a cotației în ultimul an. Pe de altă parte, aurul a scăzut puternic anul trecut, cu 27%, cel mai mare declin din ultimele trei decenii, însă a avut un început de an 2014 bun, cu un avans de 4%. Potrivit relatărilor din presa internațională, fondurile Elliott ar avea investiții în aur.
„Aurul nu este doar „un enter“ trimis de pe calculator în eter și se tranzacționează la un preț destul de bun. Bitcoin și rudele sale reprezintă un impuls ușor de înțeles (anti-guvern, pro-libertate, pro-modernitate), însă nu ne dăm seama cum anume supraviețuiește de fapt. Cel puțin în cazul aurului, trebuie să sapi destul de mult pentru a-l scoate din adâncuri“, a mai spus Singer.
Cel mai cunoscut fond al său, Elliott Associates, prin care a intrat și în acționariatul Fondului Proprietatea, a câștigat 12% anul trecut, potrivit Wall Street Journal. Elliott este în prezent cel mai mare acționar al Fondului Proprietatea, unde a cumpărat în ultimii patru ani circa 17% din acțiuni la prețul mediu de 0,5 lei, iar în prezent pune presiune pe administratorul fondului, Franklin Templeton, ca să urce prețul acțiunilor la un leu, ceea ce i-ar permite lui Singer să-și dubleze banii la FP.
În vârstă de 68 de ani, Paul Singer are o avere de 1,3 miliarde de dolari. El și-a construit averea administrând fonduri de hedging, dar și un renume de „vultur“ de pe Wall Street grație strategiei de investiții. Fondurile Elliott cumpără active în distress și apoi se luptă în tribunale pentru a le răscumpăra la valoarea nominală.
Cel mai recent caz este cel al Argentinei, stat pe care Elliott îl forțează să îi plătească peste un miliard de dolari pentru obligațiuni pe care a plătit câteva sute de milioane de dolari la începutul anilor 2000, când Argentina a intrat în default.
Articol publicat în ediția tipărită a Ziarului Financiar din data de 04.02.2014
0 comments :
Trimiteți un comentariu