Știri pe scurt din business internațional

Știrea a fost publicată miercuri, 5 februarie 2014, 05:02 în categoria

Ştiri pe scurt din business internaţional Un număr de 16 bănci cu sediul în Polonia, inclusiv toate cele listate pe Bursa de Valori din Varșovia, vor fi supuse testelor de stres

aplicate de Autoritatea Bancară Europeană (ABE) la nivelul întregii Uniuni Europene, potrivit The Warsaw Voice. Nicio bancă din România nu a participat vreodată la astfel de teste de stres și nu va fi inclusă în verificările de anul acesta. Lista băncilor poloneze care vor fi supuse testelor de stres a fost anunțată de autoritatea poloneză de supraveghere financiară KNF și include Alior Bank, Bank BPH, BGZ, Bank Handlowy, Bank Millennium, BOS, Pekao, BZWBK, BNP Paribas Bank Polska, Deutsche Bank Polska, Getin Noble Bank, ING BSK, mBank, Nordea Bank Polska, PKO BP și Raiffeisen Bank Polska. Acestea sunt toate băncile de importanță sistemică, băncile listate la bursă, precum și băncile ale căror cotații sunt luate în calcul la stabilirea ratelor dobânzilor de pe piața creditelor interbancare.

Băncile europene au o expunere de peste 3.000 de miliarde de dolari pe piețele emergente

, de patru ori mai mare decât cea a instituțiilor de credit din SUA, și se află astfel într-o situație mai riscantă în cazul în care se intensifică tulburările financiare din țări precum Turcia, Brazilia și India. Șase bănci europene - BBVA (Spania), Erste Bank (Austria), HSBC (Marea Britanie), Santander (Spania), Standard Chartered (Marea Britanie) și UniCredit (Italia) - se confruntă cu cele mai acute riscuri, afirmă analiști citați de Thomson Reuters. Expunerea masivă a instituțiilor de credit europene ar putea reprezenta o propblemă pentru întregul sector financiar, înaintea unor teste de stres prin care Banca Centrală Europeană vrea să identifice deficiențele de capital și să restabiliească încrederea investitorilor. „Considerăm că șocurile legate de piețele emergente sunt un motiv de îngrijorare pentru acest an. Când volatilitatea monetară se combină cu probleme privind veniturile și creșterea creditelor neperformante, pot apărea dificultăți pentru băncile expuse“, a declarat Matt Spick, analist la Deutsche Bank.

Cheltuielile militare la nivel mondial vor înregistra anul acesta prima creștere de după 2009

, iar până în 2015 bugetele pentru apărare ale Rusiei și Chinei vor depăși bugetul agregat al statelor din Uniunea Europeană, conform unei analize anuale a bugetelor de apărare realizată de firma de consultanță în domeniul militar IHS Jane’s. Un număr de patru dintre primele cinci piețe în funcție de rapiditatea creșterii de anul trecut provin din Orientul Mijlociu, arată raportul, citat de Bloomberg. Iar în ultimii doi ani Omanul și Arabia Saudită și-au majorat bugetele militare cu peste 30%. Rusia, Asia și Orientul Mijlociu vor fi motoarele creșterii firave a cheltuielilor militare globale de anul acesta. Revenirea va prinde forță după 2016, propulsată de aceleași motoare, a spus Paul Burton, director la IHS Jane. Rusia, care estimează creșterea cheltuielilor pentru apărare cu peste 44% în următorii trei ani, a ocupat anul trecut locul trei în clasamentul cheltuielilor militare, cu 68,9 miliarde dolari, împingând Marea Britanie pe poziția a patra, cu 58,8 miliarde dolari. SUA au rămas țara cu cele mai mari cheltuieli, de 582,4 miliarde dolari, urmată de China, cu 139,2 miliarde dolari. Cheltuielile militare se estimează că vor crește cu 0,6% anul acesta, de la 1.538 miliarde dolari anul trecut la 1.547 miliarde dolari.

Prețurile la energie din 15 state europene vor fi influențate începând de marți de o platformă unică de tranzacționare

, cea mai importantă schimbare pe piața europeană a energiei începând de la liberalizarea din anii ‘90, potrivit Bloomberg. Operatorii rețelelor de transmisie a energiei electrice și platformele de tranzacționare au susținut marți prima licitație unică, prin care vor fi determinate prețurile pentru următoarea zi în cele 15 state, reprezentând 75% din piața europeană. Țările care și-au cuplat astfel platformele de tranzacționare a energiei sunt Austria, Belgia, Danemarca, Estonia, Franța, Finlanda, Germania, Letonia, Lituania, Luxemburg, Norvegia, Polonia, Suedia și Marea Britanie, excluzând Irlanda de Nord, potrivit datelor Nord Pool Spot, operatorul unei platforme de tranzacționare de la Oslo. Proiectul are rolul de a reduce diferențele de preț între țări și de a consolida concurența, potrivit Agenției pentru Cooperarea Autorităților de Reglementare din Domeniul Energiei. Cuplarea celor 15 state reprezintă un pas important spre integrarea tuturor piețelor de energie electrică din UE, planificată până la finalul acestui an, notează Bloomberg.



Articol publicat în ediția tipărită a Ziarului Financiar din data de 05.02.2014



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Ioana Tudor

0 comments :

Trimiteți un comentariu