Cursul BNR. Cursul valutar euro al zilei de vineri, 7 martie 2014

Știrea a fost publicată vineri, 7 martie 2014, 13:49 în categoria

Cursul BNR. Cursul valutar euro al zilei de vineri, 7 martie 2014 Cursul BNR al zilei, Cursul valutar, Cursul de schimb euro si dolar, arhivă curs valutar, evoluție valute, arhivă curs leu/euro, curs mediu anual, curs mediu lunar, curs mediu leu/euro anual, curs mediu leu/euro lunar, arhivă curs BNR.

Cursul BNR de vineri:

Euro

4.4931

-0.0055

-0.12 %

Dolar american

3.2352

-0.0400

-1.22 %

Cursul valutar BNR. Vedeți aici evoluția principalelor valute la cursul oficial BN

R

Moneda națională s-a apreciat ușor în prima parte a sesiunii interbancare de vineri, astfel că Banca Naională a României (BNR) a publicat un curs de referință cu 0,55 bani mai redus, de 4,4931 lei/euro.

În sesiunea precedentă, cursul a fost de 4,4986 lei/euro.

Leul s-a apreciat puternic în raport cu dolarul american, rata de schimb coborând cu 4 bani, la 3,2352 lei/dolar.

Cursul de referință leu/franc elvețian a scăzut de la 3,6903 unități la 3,6853 unități.

Cursurile de schimb leu/dolar și leu/franc elvețian sunt calculate de BNR în funcție de paritatea leu/euro și cotațiile de schimb euro/dolar și euro/franc elvețian.

La deschidere, băncile au cotat euro la 4,5 lei, aproape de nivelul de joi seară, când moneda unică a fost schimbată pentru 4,4980 - 4,5000 lei.

Ulterior, cursul a coborât treptat spre 4,49 lei/euro. Dealerii spun că pe partea de vânzare de euro există ofertă constantă și nu exclud vânzări indirecte din partea BNR, pentru a steriliza excesul de lei.

Volume tranzacționate sunt însă reduse, atât pe plan local, cât și în piețele din regiune. Monedele vecine se depreciază cu până la 0,3% în raport cu euro.

Agenția de evaluare financiară Fitch a confirmat ratingul României pentru credite în monedă străină pe termen lung la "BBB-", cu perspectivă stabilă, decizia reflectând deficitul bugetar mai mic și creșterea economică peste așteptări de anul trecut. Ratingul pentru credite în monedă locală pe termen lung a fost reafirmat la "BBB", de asemenea cu perspectivă stabilă.

Anunțul nu a avut niciun impact asupra cursului de schimb.

Ratele medii ale dobânzilor afișate joi de băncile comerciale pentru depozitele atrase (ROBID) și plasate (ROBOR) în lei pe termen de o zi au coborât de la 1,46 - 1,96% la 0,82 - 1,32% pe an. Dobânzile sunt sub rata dobânzii de politică monetară a BNR, de 3,5% pe an.

Ratele medii ale dobânzilor pentru plasamentele pe termen de o săptămână au scăzut la 1,13 - 1,63% pe an.

Dobânda ROBOR pentru plasamente cu scadență la 3 luni, în funcție de care sunt calculate dobânzile pentru creditele în lei acordate de bănci pe termen scurt și mediu, este de 3,07% pe an.



0 comments :

Trimiteți un comentariu