
"Potrivit informațiilor noastre, Naftogaz datorează Gazprom circa 2 miliarde de dolari. Vom regla aceste plăți", a anunțat Oettinge la încheierea unei reuniuni a miniștrilor europeni ai Energiei.
Reglarea facturilor la gaze ale Ucrainei figurează în programul de ajutor pe care Comisia îl va aproba miercuri, a spus comisarul, precizând că ajutorul va fi completat de anumite state membre prin finanțări bilaterale.
Comisia Europeană urmează să prezinte miercuri un plan de ajutor pentru Ucraina, care se confruntă cu grave probleme financiare, a declarat purtătorul de cuvânt al Executivului de la Bruxelles, Pia Ahrenkilde-Hansen.
Executivul european are în vedere mai multe scenarii pentru acordarea unui ajutor financiar Ucrainei, aflată în pragul falimentului. În acest sens, Comisia colaborează cu Fondul Monetar Internațional (FMI), care ar urma să acorde cea mai mare parte a ajutorului financiar.
Noua putere de la Kiev a afirmat că are nevoie de 35 de miliarde de dolari pentru doi ani și că așteaptă din partea FMI un ajutor de 15 miliarde de dolari pentru acest an.
La acoperirea datoriilor pentru gaze va fi folosit și programul de 1 miliard de dolari anunțat de Statele Unite.
"Facturile neonorate trebuie achitate, pentru evitarea haosului", a insistat oficialul UE, el recunoscând faptul că decizia Gazprom, de eliminare din luna aprilie a discountului de preț acordat Ucrainei anul trecut, va pune țara în dificultate.
Ucraina deține totuși stocuri importante de gaze, estimate la 11,5 miliarde de metri cubi, potrivit CE.
Oettinger a explicat că Uniunea Europeană și Rusia se află într-o situație de "dependență reciprocă", pentru că UE are nevoie de gazele rusești, în timp ce Rusia are nevoie de banii pe gaze, pentru economie.
În opinia sa, Rusia nu are niciun interes să se angajeze într-un conflict al gazelor cu UE, mai ales că vine primăvara.
Gazprom a vândut anul trecut 133 de miliarde de metri cubi de gaze în UE, în creștere cu 16,3% față de 2012, potrivit datelor Comisiei Europene și ale grupului rus.
Principalii cumpărători de gaze rusești au fost Germania, cu 40 de miliarde de metri cubi, Italia, cu 25,3 miliarde metri cubi și Marea Britanie, cu 12,4 miliarde metri cubi.
UE dispune în prezent de rezerve de 40 de miliarde de metri cubi de gaze. "Am constituit stocuri din mai 2013, jumătate din această cantitate poate ajunge până la Paște", a asigurat Oettinger.
Uniunea Europeană ar putea, dacă va fi necesar, să furnizeze gaze Ucrainei, întrucât sistemul de conducte permite inversarea fluxului, sistem care în timpul crizei din 2009 nu era disponibil.
Europa, care a importat anul trecut din Rusia 30% din necesarul de gaze, se mai aprovizionează din țări precum Norvegia, Olanda și Marea Britanie, iar gaze lichefiate cumpără din țări nord-africate precum Qatar.
Norvegia, al doilea mare furnizor de gaze al Europei, are capacitatea să majoreze exporturile cu 10%, a declarat Kjell Larsen, purtător de cuvânt al Gassco, operatorul rețelei de gaze din această țară.
Importurile de gaze lichefiate ale Europei au scăzut anul trecut la 46 de miliarde de metri cubi, de la 65 de miliarde de metri cubi în 2012, cu livrări mai reduse în Marea Britanie, Spania și Italia, din cauza orientării producătorilor către piețele mai profitabile din Asia.
Gazele lichefiate ar putea reveni însă în Europa, dacă temerile legate de livrările prin Ucraina ale Rusiei se vor amplifica.
0 comments :
Trimiteți un comentariu