Adrian Gearâp, președintele Administrației Fondului pentru Mediu (AFM), spune că la 28 aprilie, ora 9.00, au fost raportate 3.569 de tichete rezervate dintre care 3.520 validate, o rezervare în curs și 46 sunt invalide din cauza datelor completate greșit sau eronate.“România este o țară cu o putere de cumpărare scăzută și avem aproape 3,5 mil. de autovehicule mai vechi de 8 ani, deci cele cu potențial de a intra în programul RABLA. În 2012 valoarea tichetului era de 3.800 de lei . În 2013 acestă valoare este una din modificările majore ale programului pe care am menținut-o și anul acesta, am mărit valoarea nominală a timbrului la 6.500 de lei . O să vedem anul acesta cum se va desfășura programul pentru că el este mult simplificat, cumpărătorul se va adresa direct dealerilor”, a declarat Adrian Gearâp în cadrul conferinței ZF „Cheie, contact, sales! Cum relansăm industria auto din România?“ organizată în parteneriat cu Garanti Leasing, Colliers International și Eurotax.
El a preluat conducerea Administrației Fondului pentru Mediu în luna februarie a anului trecut, coordonând până acum două ediții ale programului „Rabla“.
Gearâp și-a început cariera în cadrul Ministerului Mediului în ianuarie 2009, întâi din funcția de consilier secretar de stat, pentru ca în noiembrie 2012 să devină directorul de cabinet al președintelui AFM de la acea vreme, funcție deținută până în ianuarie 2013. În mandatul său de președinte al AFM s-a realizat în acest an trecerea la un sistem electronic de management al tichetelor, considerat a fi cel mai performant utilizat până acum.
0 comments :
Trimiteți un comentariu