Dragoș Gelețu, managing director al KLG Europe Logistics România, unul dintre cei mai mari jucători de pe piața de logistică, spune că România nu a ajuns nici la măcar jumătate din capacitatea de depozitare pentru care are potențial și că aplicarea anumitor facilități fiscale, așa cum este amânarea plății TVA la produsele de import, ar putea transforma România într-un adevărat centru de distribuție pentru zona Balcanilor.„Dacă am aplica măcar o parte din facilitățile de care industria are nevoie, sunt convins că în România capacitatea de depozitare nu numai că se va dubla, ci se va tripla poate. Dacă România devine centru de distribuție pentru zona Balcanilor, acest lucru înseamnă că se poate dezvolta pe toate planurile“, a declarat managerul, care este și unul din acționarii companiei. KLG Europe Logistics, parte din grupul olandez cu același nume, are pe lângă platforma de lângă București - unde își are sediul-, alte șase hub-uri pentru distribuție, la Bacău, Brașov, Constanța, Craiova, Cluj-Napoca și Timișoara, cu o capacitate totală de depozitare de peste 50.000 metri pătrați.
„Din punct de vedere geografic, România are toate șansele pentru a deveni unul dintre cele mai importante noduri logistice ale Uniunii Europene, în principal datorită celor două porți navale spre și dinspre Europa – Marea Neagră și Dunărea“, consideră și Kees Kuijken, CEO KLG Europe, care spune că printre principalele motive pentru care compania pe care o conduce a ales să investească în România a fost și faptul că portul Constanța are foarte mult potențial, deși este puțin valorificat.
KLG Europe Logistics a intrat pe piața din România în 2006, iar până în prezent investițiile făcute pe plan local se ridică la peste 25 mil. euro.
Afaceri în creștere
Cifra de afaceri a KLG Europe Logistics România a consemnat în 2013 o creștere de 11%, la 21 mil. euro. Creșterea a fost impulsionată și de atragerea a 350 de noi clienți din diferite sectoare de activitate precum fabrica de plăcuțe de frână de la Ploiești a Honeywell Friction Materials, Prista Oil sau Saint-Gobain Glass România. Totodată, KLG asigură de anul trecut logistica pentru platforma de export a unui mare retailer internațional și operează fluxurile logistice pe plan local pentru compania Coty, unul dintre cei mai mari jucători din industria cosmeticelor. „Cred că 2014 va fi un an mai bun decât 2013 (...). Pentru anul acesta estimăm o creștere a cifrei de afaceri cu două cifră ( peste 10% - n. red.)“, a mai spus Gelețu.
Continuă investițiile
Compania a anunțat demararea unei investiții de 5,6 mil. euro într-un nou terminal cross-dock, care va permite creșterea cu o cincime a capacității de depozitare și tranzit în România.
„Construcția noului terminal cross -dock va fi finalizată în toamna acestui an și face parte din strategia noastră de dezvoltare (...)“, a spus Dragoș Gelețu. Totodată, compania are în plan o investiție de o valoare similară într-un nou spațiu logistic.
„În primăvara anului viitor sperăm să începem construcția unei alte platforme logistice cu o suprafață de 10.000 de metri pătrați. Am achiziționat 4,6 hectare de teren lângă Turda și vrem să ne dezvoltăm și acolo. Noi am luat autorizație pentru 20.000 de metri pătrați, dar deocamdată construim doar jumătate, care în proporție de circa 95% este deja contractat.“
În prezent compania are peste 350 de angajați, iar dupa terminarea noilor investiții personalul ar putea crește cu cel puțin 15-20%.
KLG are ca și clienți principali companiile Domo Retail, LG, Panasonic, 3M, Timken, Akzo Nobel, Adidas, Wrigley, Orange, Den Braven, Red Bull, Natuzzi, Recaș, Pigna, Ericsson sau Coty.
Gelețu, care deține și 20% din acțiunile companiei spune că se simte o revenire a consumului de bunuri de larg consum.
„Din fericire nu sunt ca în anii trecuți scăderi masive pe volume pe niciuna din industrii, fluctuațiile sunt mult mai line“.
0 comments :
Trimiteți un comentariu