Premierul Greciei a fost ajutat de șeful puternicei bănci americane JPMorgan să redeschidă portofelele piețelor financiare

Știrea a fost publicată vineri, 25 aprilie 2014, 03:28 în categoria

Premierul Greciei a fost ajutat de şeful puternicei bănci americane JPMorgan să redeschidă portofelele pieţelor financiare Cu accesul țării la piețele de finanțare blocat de patru ani, premierul Gre­ciei Antonis Samaras a pregătit o ade­vărată ofensivă de curtare a inves­tito­rilor pentru a asigura succesul pri­mei vânzări de obligațiuni grecești de la izbuc­nirea crizei. Cu ajutorul celor mai pu­ter­nice bănci, precum JPMorgan Chase din SUA, Samaras și-a făcut ofer­ta irezistibilă și a deschis porto­felele unor investitori de top precum legendarul BlackRock, cel mai mare administrator de fonduri din lume.

Premierul Greciei a început să-i curte­ze pe investitori cu mult timp îna­intea vânzării de obligațiuni de pe 10 apri­lie. „Lovitura de grație“ a fost o întâl­nire cu aceștia, în septembrie, la se­diul din Manhattan al JPMorgan Chase, prezidată de chiar CEO-ul băncii, Jamie Dimon, potrivit unor surse apropiate situației, citate de Bloomberg. Eforturile au pavat drumul unei oferte de 3 mi­liar­de de euro care a atras cerere de aproa­pe șapte ori mai mare. În timp ce Grecia este încă măcinată de deflație și de cel mai mare șomaj din Europa, vânzarea scoa­te în evidență că legăturile țării cu zona euro se solidifică în condițiile în care aceasta încearcă să înlăture stigma­tul pornirii crizei financiare și al celei mai mari restructurări a datoriei din istorie.

„Acestea tranzacții nu sunt lipsite de risc. Totul depinde de continuarea creșterii în Europa. Condițiile econo­mi­ce din Grecia nu sunt foarte roz, dar nu încape semn de îndoială că situația este mult mai bună“, a explicat Mark Nash, analist la Invesco, care adminis­trează fonduri de 787 miliarde de dolari.

Fondul este unul dintre investitorii care au cumpărat obligațiuni grecești, sca­dente în cinci ani. O altă firmă „sedu­să“ de Samaras este Greylock Capi­tal Management din SUA, admi­nis­tratorul unor fonduri de 850 mil. dolari.

Bondurile grecești au adus câștiguri de peste 400% din iunie 2012, luna în care Samaras a venit la conducerea guvernului, un randament mai mare decât al oricărei acțiuni a unei companii de tehnologie incluse în indicele bursier american Standard & Poor’s 500. Yieldurile obligațiunilor grecești cu scadența la zece ani au atins luna aceasta minimul de după februarie 2010, iar Samaras a declarat că se așteaptă ca aceste costuri de finanțare să-și continue scăderea și a asigurat că Grecia nu se grăbește să iasă din nou pe piețe.

Vânzând obligațiuni prin interme­diul băncilor și nu prin licitație, pentru a-și asigura cerere, Grecia a obținut un yield de 4,95% pentru noile obligațiuni. Cererea a depășit 20 de miliarde de euro, ceea ce a permis Atenei să atragă mai mult decât cele 2,5 miliarde de euro avute inițial în plan. Aproape jumătate din datorii s-au dus la investitori britanici, iar o treime la alți investitori europeni.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Bogdan Cojocaru

0 comments :

Trimiteți un comentariu