Creditorii companiei bulgare de transport feroviar BDZ, deținută de stat, ar putea vinde cele mai valoroase active ale companiei, care le datorează în total 620 milioane de leva (317 milioane euro), iar vânzarea nu va duce la falimentarea transportatorului, a afirmat ministrul bulgar al transporturilor Danail Papazov, citat de Novinite.com. BNP Paribas, Société Générale, KFW, Dexia, Depfa și First Investment Bank, cei mai mari creditori ai BDZ, se vor întâlni la începutul lunii mai pentru a decide dacă vor vinde 25 de trenuri Desiro (trenuri de același tip cu Săgeata Albastră care circulă în România, produse de grupul german Siemens) și peste 3.000 de vagoane de marfă ale companiei bulgare. Negocierile cu creditorii sunt dure. Aceștia au solicitat o întâlnire cu premierul bulgar Plamen Oreșarski și o garanție de stat care să acopere datoria. Papazov a explicat că cele mai dure negocieri au fost cu instituția financiară germană FMS Wertmanagement, care a blocat conturile bancare ale BDZ în martie.
Ioana Tudor
Ministrul turc al finanțelor Mehmet Șimșek a anunțat că guvernul de la Istanbul continuă planurile de privatizări
, inclusiv pentru distribuitorul de gaze care deservește Istanbulul IGDAȘ, portul Haydarpașa și Spor Toto, o companie de pariuri sportive, și va atinge ținta de venituri din privatizări stabilită pentru acest an, de 7 miliarde dolari, potrivit publicației Hurriyet Daily News. Turcia a obținut venituri de peste 12,5 miliarde dolari din privatizări anul trecut, depășind cu mult ținta estimată, de 4 miliarde dolari, a subliniat Șimșek. „Considerăm că Turcia va atinge anul acesta ținta veniturilor din privatizări, de 7 miliarde dolari, sau chiar o va depăși. Contractele noastre cu investitorii arată că interesul lor în Turcia este foarte mare”, a afirmat ministrul finanțelor. Turcia a obținut peste 58,3 miliarde dolari din privatizări din 2002.
Ioana Tudor
Banca centrală a Ungariei va reduce și mai mult dobânda de politică monetară
săptămâna viitoare, cu zece puncte de bază, la minimul istoric de 2,5%, după care va întrerupe procesul de relaxare monetară, potrivit mai multor analiști intervievați de Portfolio.hu. Analiștii băncii austriece Erste se așteaptă ca majoritatea membrilor Consiliului Monetar să ia la ședința de pe 29 aprilie decizia „obișnuită” și să anunțe că nu văd niciun motiv pentru care dobânda de politică monetară să nu fie redusă și mai mult. Inflația rămâne slabă și perspectiva acestui indicator arată că există mai mult spațiu de manevră decât s-a anticipat pentru relaxare monetară. Analiștii de la Erste apreciază că reducerea dobânzii de săptămâna viitoare va fi ultima din acest an efectuată de banca centrală.
Bogdan Cojocaru
Temerile că inflația slabă din zona euro se va transforma în deflație, turbulențele de pe piețele emergente și hotărârea de a nu repeta greșelile din trecut vor determina autoritățile europene să aplice băncilor cele mai dure teste de stres
din istoria sistemului bancar european, scrie agenția Thomson Reuters. Autoritatea Bancară Europeană va anunța marți scenariile de criză în care băncile trebuie să dovedească faptul că pot face față provocărilor fără a recurge la bailouturi din banii plătitorilor de taxe de genul celor care au adus în pragul falimentului mai multe state europene în crizele din 2008-2012. Băncile despre care testele vor arăta că au nevoie de capital suplimentar va trebui să elaboreze planuri pentru majorarea rezervelor, printre altele prin atragerea de fonduri noi de la investitori, prin vânzarea de active sau asimilarea profiturilor în loc să plătească din acestea dividende.
Bogdan Cojocaru
Ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană ar putea detrona Londra din poziția de singur centru financiar european care poate rivaliza cu New Yorkul
și ar putea izola economia țării, arată o analiză a unui grup de lobby pentru bănci și administratori de fonduri, scrie Thomson Reuters. Premierul britanic David Cameron a promis să renegocieze termenii apartenenței Marii Britanii la UE și să organizeze un referendum până la sfârșitul anului 2017 privind apartenența țării la UE, dacă va fi reales în 2015. Dar multe dintre cele mai puternice bănci, firme de asigurare, precum și administratorii de fonduri din centrul financiar City of London sunt din ce în ce mai îngrijorați că planul lui Cameron riscă să ducă la ieșirea din UE a celei de-a șasea mari economii a lumii. Grupul de lobby avertizează că Marea Britanie și-ar pierde din influență dacă ar ieși din UE, ar deveni mai puțin atractivă pentru investitori și vulnerabilă în fața unor reglementări în privința cărora Londra nu are nicio putere. „Este esențial pentru bunăstarea economiei țării ca Marea Britanie să continue să fie membră a UE”, a spus Gerry Grimstone, președintele grupului TheCityUK. „Cercetarea noastră arată clar că părăsirea UE ar afecta profund creșterea economică și locurile de muncă din Marea Britanie”, a adăugat el.
Daniela Stoican
Germania a suspendat începând cu 8 aprilie 69 de cereri de export de echipamente militare către Rusia
în valoare de 5,18 milioane euro în contextul escaladării tensiunilor din Ucraina, potrivit EUobserver. Ministerul german al economiei a oferit aceste informații la cererea Partidului Verde, aflat în opoziție. În SUA, senatorii republicani care au vizitat recent Norvegia, Estonia, Letonia, Lituania și Republica Moldova au îndemnat Statele Unite, UE și NATO la un răspuns strategic față de actele de agresiune comise de Rusia lui Vladimir Putin în Ucraina.
Ioana Tudor
0 comments :
Trimiteți un comentariu