Piața valutară a devenit plictisitoare. Fără nervi, fără intrigi, fără urcușuri și coborâșuri spectaculoase ale cursului leu-euro. Aproape că s-a obișnuit cu urcușul calm al leului. Au dispărut până și zvonurile. Doar sumele în valută se înmulțesc. și volumul tranzacțiilor. În rest… piața se menține operativă, fluidă, transparentă. Fără evenimente.Se bucură BNR? Voi nuanța. „Cursul e determinat de piață, nu de ce vrem noi, la BNR”, a precizat guvernatorul BNR. și a adăugat că nu-și dorește întărirea leului. Precizare importantă, ce sugerează că în actualele împrejurări leul e împins în sus de piață și nicidecum de intervenții ale Băncii Centrale. Iar piața nu e stimulată de rezultatele economice ale țării, care nu justifică aprecierea leului. și atunci, de unde acest urcuș, încet dar persistent al monedei noastre? Intră capitaluri. E criză în Ucraina, pleacă bani de acolo, dar nu se duc în Turcia. Probabil că vin la noi.
Ce face leul? Urcă. Sare peste praguri psihologice. După ce, în ianuarie și începutul lui februarie, a avut momente prelungite de depreciere, cursul marcând și niveluri de 4,50 de lei pentru 1 euro, a început încet să urce. De fapt, 1 euro a început să se vândă cu tot mai puțini lei: 4,49; 4,48; 4,47… și tot așa, până când, în zilele din urmă, evoluțiile au tins de la 4,43 la 4,40 ajungând, marți, la 4,39 lei pentru 1 euro. Pe tot acest parcurs, câteva vârfuri, expresii ale unei ușoare nervozități, au fost urmate de mișcări calme ale cursului leu-euro.
Sigur, efectele bat în sensuri diferite. Mulți se bucură. Leul, având numeroase momente de apreciere, o mare parte a populației, care a luat credite în valută în etapele de depreciere, a ieșit în câștig. N-ar fi însă exclus, într-o altă etapă, ca leul să se deprecieze, și atunci vor pierde toți cei care se bucură acum. Cert este că au sfidat avertismentele, s-au împrumutat în valută deși sunt plătiți în lei, și și-au asumat un risc. Se mai bucură, acum, importatorii. și sunt ceva mai triști exportatorii, dacă nu s-au protejat la timp. Adevărul este că piața valutară le administrează tuturor o lecție. și anume, că nu piața trebuie să-și ajusteze deciziile în raport cu diversitatea intereselor participanților la schimbul valutar, ci invers; prin urmare, cumpărătorii și vânzătorii de valută, creditorii, debitorii ajung la competitivitate numai în măsura în care sunt atenți la semnalele pieței.
În condiții de normalitate, participanții la schimbul valutar au fie șansa de a se adapta deciziilor pieței sau chiar de a le influența (exportatorii cu deosebire), fie neșansa de a pierde partida. Dar, nici importatorii și nici exportatorii nu au încă deplina conștiință a faptului că ei sunt competitori pe piață și că, prin acțiunile lor, pot să-i direcționeze mișcările.
Un lucru rămâne clar: BNR își păstrează dreptul de a interveni. Oricând… dacă împrejurările o cer. Fără să aibă însă o țintă de curs. Ținta este stabilitatea pieței valutare. Sigur, într-o economie în care marile mize nu sunt productivitatea, competitivitatea și eficiența, nu sunt excluse nedumeriri referitoare la stabilitatea pieței. Cine o asigură? Totuși, creșterea economică merge mai departe, dezinflația de asemenea, șomajul scade. Aceste succese evidente sunt însă însoțite de competitivitate modestă, de indisciplină financiară. Numai că în piața valutară e prezentă și BNR, înzestrată cu mecanisme viabile, care o ajută să depășească stările febrile. Fără îndoială, pot interveni și factori imprevizibili, care să schimbe lucrurile. Dar șocurile sunt mereu de mică intensitate și de scurtă durată. Piața rămâne stabilă.
0 comments :
Trimiteți un comentariu