miercuri, 21 mai 2014

Furnizorul de energie al cimentiștilor și-a mărit profitul de nouă ori anul trecut

Furnizorul de energie al cimentiştilor şi-a mărit profitul de nouă ori anul trecut EFT România, divizia locală a traderului sârb de energie EFT, a bifat anul trecut un profit de 9,5 mi­lioa­ne de euro, de nouă ori mai mare decât cel din 2012, iar volumul de energie furnizată s-a dublat după ce com­pa­nia și-a extins portofoliul cu unii dintre cei mai mari consumatori de energie din țară.

EFT, care până anul acesta a activat sub numele de Energy Financing Team, a reușit astfel să câștige cotă de piață, ajungând la 5,05% din segmentul concurențial, față de 2,5% cât avea în 2012. Compania a ocupat în 2013 poziția a cincea în topul celor mai mari furnizori, într-un an în care consumul național de energie a scăzut cu 5%, potrivit datelor autorității de re­gle­mentare.

„Portofoliul EFT este format în spe­cial din clienți mari, cei mai impor­tanți fiind în industria cimentului și în petrol“, au precizat pentru ZF reprezentanții EFT.

Grupul menționa în raportul pe anul fiscal 2012-2013 că a încheiat con­tracte cu principalele companii din in­dus­tria cimentului, adică Lafarge, Holcim și Car­patcement, ultima fiind un client nou pe piața locală pentru furnizorul sârb.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Radu Bostan

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu