joi, 8 mai 2014

Guvernul ceh nu are ca prioritate intrarea în zona euro, ci consolidarea finanțelor, iar Polonia vede în euro mai degrabă un posibil scut contra tensiunilor din Est

Guvernul ceh nu are ca prioritate intrarea în zona euro, ci consolidarea finanţelor, iar Polonia vede în euro mai degrabă un posibil scut contra tensiunilor din Est Dacă România urmărește adoptarea euro în 2019, în Polonia, pentru o mai mare siguranță în contextul crizei din Ucraina, autoritățile înmoaie gheața în care au blocat planurile de aderare la zona euro, iar în Cehia noua conducere domolește euroscepticismul de până acum al țării. Cele mai mari economii din Europa de Est nu se grăbesc să renunțe la instrumente monetare care le ajută să navigheze prin vreme rea. Ungaria premierului Viktor Orban își măsoară programul adoptării euro nu în ani, ci în decenii.

Cehia, Polonia și Ungaria au abandonat țintele de adoptare a euro după ce zona euro, care în teorie ar trebui să includă elita statelor Uniunii Europene, a fost lovită de criză, iar încrederea în moneda unică a fost zdruncinată. Dacă ar intra în 2019 în zona euro, ținta anunțată săptămâna aceasta la Bruxelles de ministrul bugetului Liviu Voinea, România s-ar alătura colegilor estici Slovenia, Slovacia, Estonia și Letonia. Lituania vrea să adopte euro anul viitor, potrivit Bloomberg.

În Cehia, euro este o minge politică în care nimeni nu dă cu plăcere

Însă în Cehia, o țară cu o populație cât jumătate din cea a României, dar cu un PIB un pic mai mare, în majoritatea celor 10 ani de apartenență la UE moneda unică a fost privită în cele mai bune cazuri cu rezervă, iar cele mai rele cu acel gen de suspiciune rezervată celui mai mare dușman, se arată într-o analiză a postului național de radio al Cehiei.

Cu un nou președinte și un nou guvern, de centru-stânga, condus de Bohuslav Sobotka, atitudinea s-a schimbat și poate fi descrisă ca prudent pozitivă. Însă discuțiile continuă încă, iar Slovacia este dată adesea drept exemplu.

Toate cele trei partide din guvern încurajează ideea unei adoptări fără ancore suplimentare și conform unui calendar rezonabil. Președintele Miloș Zeman privește și el ideea îngăduitor. Coaliția lui Sobotka a sugerat chiar că va lua o decizie până în această vară dacă se va angaja să aducă finanțele țării la standardele cerute de zona euro, prevăzute în Pactul Fiscal.

Ministrul de finanțe Andrej Babis a explicat în martie, într-un interviu acordat Reuters, că Cehia ar trebui să ia în considerare adoptarea euro, dar a precizat că prioritatea sa este să stabilizeze bugetul și să reducă deficitul bugetar. El a sugerat chiar, afișând astfel mai puțin euroscepticism, că Cehia ar trebui să construiască legături mai strânse cu Germania, și nu cu Marea Britanie, o țară membră a UE, dar care încearcă să-și modifice statutul.

„Adoptarea euro nu este o prioritate pentru mine. Vedem alte priorități: stabilizarea bugetului, menținerea sub control a deficitului și, eventual, reducerea acestuia, să facem economii, să mărim transparența“, a spus Babis, unul dintre cei mai bogați oameni de afaceri din Cehia, cu o avere de două miliarde de dolari, potrivit revistei Forbes.

Cât despre exemplul țării vecine Slovacia, nimeni nu poate pune la îndoială că economia a avut în ultimii ani performanțe mai bune decât cele ale Cehiei, dar rolul euro în această cursă este controversat.

Guvernatorul băncii centrale Miroslav Singer este una dintre figurile centrale care pun sub semnul îndoielii ideea că euro a contribuit la creșterea economiei slovace de când moneda a fost adoptată, în 2009.

Singer argumentează că Slovacia nu a reușit să atragă investițiile străine pe care le aștepta după intrarea în zona euro și că o mare parte din creșterea suplimentară este rezultatul datoriilor mai mari. Președintele țării l-a acuzat pe guvernator că încearcă să saboteze adoptarea euro pentru că se teme că astfel puterile i-ar fi știrbite. Banca centrală ar deveni o simplă ramură a BCE.

Cei mai mulți analiști cehi consideră că euro ar putea fi adoptat cel mai devreme în 2018-2019. Noul guvern vorbește despre o posibilă adoptare până în 2020. Publicul este însă sceptic în privința viitorului țării în UE și cu atât mai mult în privința unui viitor în zona euro.

În Slovacia, sondajele de opinie arată clar că majoritatea populației este satisfăcută de adoptarea euro. Țara, cu o populație de 5,5 milioane de locuitori, a devenit un centru european al industriei auto și al celei producătoare de utilaje.

Andrej Babis, ministrul ceh de finanțe: „Adoptarea euro nu este o prioritate pentru mine. Vedem alte priorități: stabilizarea bugetului, menținerea sub control a deficitului și, eventual, reducerea acestuia, să facem economii, să mărim transparența.“ El este unul dintre cei mai bogați oameni de afaceri din Cehia

Polonia lasă impresia că se uită mai atent la euro după izbucnirea crizei din Ucraina

În Polonia, tensiunile din Ucraina par să fi influențat poziția autorităților față de adoptarea euro, notează The Wall Street Journal.

Dacă anterior guvernatorul băncii centrale Marek Belka declara că nu încurajează intrarea țării în zona euro în „viitorul apropiat“ deoarece Polonia, prin abandonarea zlotului, ar pierde unelte de politică monetară, în martie el a revenit spunând că „această criză arată că merită făcute investiții adiționale în UE. Merită, poate, analizarea problemei aderării noastre la zona euro“. Schimbarea ar putea fi un semn că Polonia ia în considerare să se apropie de miezul UE pentru a se proteja de orice instabilitate din estul Europei. Ultima țintă a Poloniei de adoptare a euro a fost 2012, dar aceasta a fost abandonată din cauza crizei financiare globale.

Belka a atenționat că zlotul care fluctuează liber dă țării un avantaj pe piețele internaționale. Înaintea aderării la UE, moneda se va întări, probabil, puternic, ceea ce va reduce competitivitatea exporturilor. Deprecierea dramatică a zlotului în 2009 a ajutat semnificativ la îmbunătățirea competitivității țării, ceea ce a permis Poloniei să ajungă singurul stat membru al UE care a evitat recesiunea în timpul crizei economice.

După comentariile lui Belka, în aprilie premierul Donald Tusk a declarat că Polonia va adopta euro deoarece astfel s-ar întări statutul țării între statele vestice și și-ar îmbunătăți securitatea.

„Intrarea în zona euro ar fi, din perspectiva strategiei, încă o ancoră care ar menține Polonia în grupul celor mai importante state vestice și ne-ar mări securitatea“, a spus Tusk. Aceasta a fost prima dată când premierul a vorbit despre intrarea în zona euro ca despre un obiectiv strategic în contextul nevoii unei securități mai mari.

„Însă să nu ne facem iluzii. Criza financiară a forțat o compactizare mai mare a zonei euro. Polonia nu va adera în următorii câțiva ani din motive politice și economice“, a spus Tusk. Varșovia trebuie să se asigură mai întâi că adoptarea euro va fi ceva benefic pentru economie, a precizat el.

Orban al Ungariei face glume: Adoptăm euro dacă acesta va mai exista când vom fi noi pregătiți

Ungaria nu are o țintă pentru adoptarea euro după ratarea mai multor astfel de obiective autoimpuse, premierul Orban a explicat de multe ori că țara sa nu va intra în zona ero în viitorul apropiat, notează The Wall Street Journal. Budapesta nu va lua în considerare ideea adoptării euro până când economia reală nu ajunge aproape de nivelul celor mai dezvoltate țări europene. Un indicator în acest sens ar fi PIB per capita la 90% din cel mediu al zonei euro.

În toamna anului trecut, Orban a indicat că programul de adoptare este măsurat “nu în ani, ci zece ani sau chiar decenii” și că o condiție va fi ca euro să nu se fi prăbușit până când Ungaria va fi pregătită. Analistul de la UniCredit Dan Bucsa vede Ungaria adoptând euro după 2030.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Bogdan Cojocaru

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu