KLG Europe România - Noi investiții

Știrea a fost publicată marți, 6 mai 2014, 22:15 în categoria

KLG Europe România - Noi investiţii Cifra de afaceri a KLG Europe Logistics România a înregistrat în 2013 o creștere de 11% comparativ cu anul anterior, la 21 mil. euro, potrivit datelor companiei. Creșterea s-a datorat inclusiv atragerii a 350 de noi clienți din diferite sectoare de activitate precum fabrica de plăcuțe de frână de la Ploiești a Honeywell Friction Materials, Prista Oil sau Saint-Gobain Glass România.

Totodată, KLG asigură de anul trecut lo­gisti­ca pentru platforma de export a unui ma­re retailer internațional și operează flu­­xu­rile logistice pe plan local pentru com­pa­nia Coty, unul dintre cei mai mari jucă­tori din industria cosmeticelor.

Anul acesta compania a demarat lucrările de con­struc­ții la no­ul terminal cross dock, care va funcționa ca o extindere de 10.000 mp a plat­for­mei lo­gis­tice din București și pentru care au fost alo­cate fonduri în valoare de 5 mil. euro.

„Am început construcția unui nou depozit. Investim în 20.000 mp, 10.000 vor fi gata în va­ră. Vor mai fi 20.000 mp. Am investit până acum peste 25 mil. euro, vor mai fi încă 10 mil. euro, dar am făcut-o direct“, a spus Dragoș Gelețu, director general, al KLG România.

Unul dintre avantajele demarării investiției acum este faptul că în prezent costurile de construcție sunt mult mai reduse comparativ cu cele din 2008 sau chiar 2009.

În ultimii trei ani compania a derulat anual investiții de cel puțin 500.000 de euro în software și mijloace fixe pentru activitate. Acestea au fost realizate în contextul în care tot mai multe companii mari care au încetat procesul decizional cu privire la externalizare se apropie de luarea unei decizii în acest sens.

Extinderea businessului din România s-a rea­li­zat și în 2013, dar nu doar prin crește­rea spa­țiu­lui de depozitare, ci și prin noua divizie KLG Trucking. Compania deținea deja 30 de ca­mioa­ne și a achi­ziționat alte 20 de la Mercedes-Benz România. Aces­tea efectuează trans­porturi pe terito­riul UE în țări precum Franța, Olanda, Germania.

KLG Trucking este o firmă separată de cea de logistică, dar este deținută de KLG Ro­mâ­nia. Dragoș Gelețu a subliniat că în ca­zul KLG Trucking utilizează numai ca­mioane înmatri­cu­la­­te în România și con­duse de șoferi ro­mâni, dar care are contacte de transport cu fir­me de logistică din alte țări.

Gelețu susține dezvoltarea portului Con­stan­ța, precum și realizarea de investiții în acea zonă.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Bogdan Alecu

0 comments :

Trimiteți un comentariu