De la 700 de puncte de bază cât ajunsese CDS-ul României în criză, acum cotația a scăzut la 150 de puncte de bază.Piețele externe au încetat să mai privească România drept un plasament cu grad ridicat de risc, costul asigurării împotriva riscului de default reflectat în cotațiile CDS-urilor stabilizându-se în ultima săptămână la circa 150 de puncte de bază după cinci ani de criză în care CDS-urile României urcaseră exploziv și la peste 700 de puncte de bază.
Îmbunătățirea treptată a percepției de risc devenise vizibilă pe parcursul ultimilor doi ani la nivelul costurilor la care România se împrumuta de pe piața internațională de capital.
Dacă în 2011 Ministerul Finanțelor era nevoit să-și asume plata unui cupon de 5,25% pe an la o emisiune de euroobligațiuni pe cinci ani, luna trecută dobânda pentru o serie de eurobonduri pe 10 ani coborâse la 3,625% pe an. De asemenea, în cazul împrumuturilor în dolari România reușea în 2012 să plaseze bonduri pe zece ani pe piața americană cu un cupon de 6,75% pe an, pentru ca anul acesta cuponul să scadă la 4,875%. Nu în ultimul rând, Ministerul Finanțelor a reușit anul acesta să emită în premieră obligațiuni în dolari cu scadența la 30 de ani, pentru un cupon de 6,125%.
CDS-urile (credit default swap) au devenit pe perioada crizei cel mai vizibil indicator al capacității unei țări de a se finanța de pe piețele de capital, semnalizând evoluția sentimentului investitorilor, respectiv a gradului de neîncredere într-un anumit emitent.
Practic, CDS-urile funcționau ca bază de calcul pentru costul finanțării de pe piață. Indicatorul a devenit însă în unele perioade destul de controversat din cauza caracterului speculativ al unora dintre tranzacțiile cu CDS-uri, ajungându-se la „îngroșarea“ riscului privind capacitatea României de a-și plăti datoriile.
Așa se face că în februarie - martie 2009 costul asigurării contra riscului de default al României sărise în aer la circa 700 de puncte de bază (7 puncte procentuale), ceea ce semnaliza practic imposibilitatea ieșirii pe piață pentru atragerea de finanțări de la investitori privați. România era privită drept unul dintre cei mai riscanți emitenți din regiune, în principal din cauza stocului de datorie externă pe termen scurt de circa 20 de miliarde de euro.
În acel context a fost luată decizia contractării uriașului împrumut de aproape 20 de miliarde de euro de la FMI, Comisia Europeană și Banca Mondială. Efectul a fost vizibil la nivelul cotațiilor CDS-urilor care s-au înjumătățit în numai câteva luni.
Mai departe, deși România a intrat într-un șir de două acorduri stand-by succesive cu FMI, CDS-urile au continuat să înregistreze oscilații puternice nu atât în corelație cu situația echilibrelor macroeconomice interne, cât în legătură cu sentimentul la nivel internațional și marile spaime privind o eventuală ieșire a Greciei din zona euro sau dezlănțuirea unui haos financiar internațional.
După acalmia relativă din a doua parte a lui 2009, când CDS-urile coborâseră și la 200 de puncte de bază, în 2010 percepția s-a înrăutățit din nou, costul asigurării contra riscului de default sărind spre 400 de puncte. A fost anul în care autoritățile au luat controversata decizie de a majora TVA la 24%, considerată responsabilă pentru prelungirea perioadei de recesiune și colapsul multor companii.
În 2011 România se obișnuise cu CDS-uri de 300 de puncte și mai mult, revenind pe piața internațională de capital pentru a se finanța și de la investitorii privați, nu numai de la organismele financiare internaționale. Apoi începutul lui 2012 a adus noi tensiuni pe fondul agravării problemelor din zona euro, CDS-urile României sărind și la 460 de puncte cu toate că situația economică internă nu semnala niciun pericol pentru finanțatorii externi. Încă un val de înrăutățire a percepțiilor a venit în vara lui 2012, care aducea o nouă scumpire a costului finanțării de pe piețe.
Lucrurile au început să se schimbe din toamna lui 2012, evoluția CDS-urilor intrând pe o direcție descendentă și îndreptându-se hotărât spre pragul de 200 de puncte de bază. În urmă cu un an acest prag a fost spart, România fiind privită cu încredere de un număr din ce în ce mai mare de investitori străini și cu profiluri mai diverse. Paradoxal, agențiile de rating au asimilat mult mai greu această îmbunătățire a percepției de risc, fiind de așteptat ca de-abia luna aceasta analiștii de la Standard&Poor;’s să se hotărască să reincludă România în grupa țărilor cu calificative din gama investment grade (risc scăzut pentru investiții).
În aprilie 2014 cotațiile CDS-urilor au intrat și mai jos de 170 de puncte, pentru ca în ultimele zile să se așeze pe pragul de 150 de puncte.
În comparație cu Ungaria și Polonia, România a înregistrat în perioada crizei cele mai dure fluctuații ale CDS-urilor. Percepția privind Ungaria s-a agravat de-abia în a doua parte a crizei, CDS-urile pentru țara vecină sărind de 600 de puncte bază de-abia în 2012. În ultima vreme îmbunătățirea sentimentului investitorilor străini privind întreaga regiune a Europei Centrale și de Est s-a răsfrânt și asupra Ungariei, CDS-urile coborând la circa 200 de puncte.
Polonia - povestea de succes a regiunii, care a reușit să traverseze criza fără a intra în recesiune, a resimțit costul crizei mai ales în perioada 2011 - 2012, când spectrul destrămării zonei euro amenința să antrenze o furtună financiară globală cu deznodământ incert. Totuși, CDS-urile pentru polonezi nu s-au dus mai departe de 300 de puncte de bază, investitorii arătând un grad mare de încredere în managementul economic și financiar al țării.
Din toamna lui 2012 CDS-urile Poloniei au intrat sub pragul de 100 de puncte, în prezent situându-se la circa 70 de puncte în condițiile în care Varșovia se bazează în mare măsură pe resursele de finanțare internă, inclusiv de la populație prin vânzarea de titluri de stat dedicate.
0 comments :
Trimiteți un comentariu