România este printre singurele state europene care nu au reușit să stabilească o conexiune directă cu rușii de la Gazprom pentru importurile de gaze naturale. Reprezentanții Departamentului pentru Energie susțin însă că o relație nemijlocită nu înseamnă nepărat și prețuri mai mici. De cealaltă parte a baricadei, rușii spun că ei sunt perfect mulțumiți de felul în care funcționează acum relațiile cu România și că scopul lor nu este acela de a avea un partener direct sau cu care să facă firme mixte în fiecare țară. Austria, Germania, Italia, Polonia, Franța, dar și cumpărători mai mici de gaze rusești, fie negociază direct cu rușii, fie poartă discuții prin intermediul unor companii controlate în mod egal cu Gazprom.România se pregătește de noi runde de negocieri cu intermediarii în zorii unei posibile întreruperi a alimentărilor cu gaze rusești prin Ucraina de la 1 iunie.
„Nu este scopul nostru să formăm joint-venture-uri în fiecare țară în care furnizăm gaze naturale. Folosim modele diferite în țări diferite, în funcție de ceea ce pare eficient în fiecare caz. Partenerii noștri pot fi companii publice, private sau care să aibă un acționariat mixt“, spun reprezentanții Gazprom Export, brațul de export de gaze naturale al gigantului rus.
Importurile de gaze în România sunt realizate prin intermediul a două companii, WIEE și Conef Energy, sub contracte semnate în 2007 și a căror valabilitate va expira în 2030. Cele două firme interpuse nu au fost alese întâmplător.
WIEE a fost, inițial, un joint-venture înregistrat în Elveția făcut între Gazprom și grupul german Wintershall, dar din 2013 este controlat în totalitate de grupul rus. Conef Energy este o companie în spatele căreia se află mogulul rus Vitali Matchitski, care controlează numeroase afaceri cu aluminiu, inclusiv Alro Slatina.
0 comments :
Trimiteți un comentariu