Șerban Toader a fost reconfirmat pentru al treilea mandat consecutiv ca senior partner al KPMG în România și Moldova

Știrea a fost publicată vineri, 9 mai 2014, 14:06 în categoria

Şerban Toader a fost reconfirmat pentru al treilea mandat consecutiv ca senior partner al KPMG în România şi Moldova Șerban Toader, 43 de ani, a fost reconfirmat pentru un al treilea mandat consecutiv în funcția de senior partner al firmei de audit și consultanță KPMG în România și Republica Moldova.

El a fost promovat senior partner la KPMG începând cu anul 2007, după aproximativ 15 ani de activitate în cadrul firmei din România.

Toader este optimist cu privire la perspectivele companiei în România. “Cred în continuare că trebuie să încurajăm oamenii de afaceri din România să fie întreprinzători, să privească spre viitor, să inoveze și să își urmărească obiectivele de creșștere. Un element strategic al noului meu mandat rămâne investiția în oameni și identificarea talentelor în domeniul auditului, fiscalității și consultanței în afaceri".

În calitate de senior partner al KPMG în România și Moldova, Toader coordonează guvernanța și strategia firmei și reprezintă interesele companiei atât pe piața locală, cât și la nivel internațional.

Pe parcursul carierei sale, Șerban Toader a contribuit la dezvoltarea serviciilor profesionale de audit, consultanță în afaceri și asistență fiscală în România și în Europa Centrală și de Est, atât prin rolul de auditor, cât și prin cel de lider al unuia dintre cei mai mari furnizori de servicii profesionale din România. La nivel regional, Toader este membru în Consiliul Executiv al KPMG pentru Europa Centrală și de Est. În România este membru al Consiliului Director al Consiliului

Investitorilor Străini, asociația celor mai importanți investitori străini din România, și membru în Consiliul Director al United Way.

Șerban Toader este membru CAFR, CECCAR, ACCA UK și a primit o serie de distincții academice, printre care Executive MBA de la Ecole Nationale des Ponts et Chaussees, Paris, University of Edinburgh School of Management, London Business School și Harvard Business School.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Claudia Medrega

0 comments :

Trimiteți un comentariu