Serbia, o țară cu „oportunități imense“, dar în care două din trei companii privatizate și-au încetat operațiunile sau sunt pe cale să fie desființate

Știrea a fost publicată miercuri, 21 mai 2014, 00:46 în categoria

Serbia, o ţară cu „oportunităţi imense“, dar în care două din trei companii privatizate şi-au încetat operaţiunile sau sunt pe cale să fie desfiinţate Cele mai grave inundații din ultimii cel puțin 120 de ani și dezastrul cu care au venit - zeci de morți, pagube materiale de sute de milioane de euro, mii de alunecări de teren și mine antipersonal - au atras asupra micilor state din Balcani Serbia și Bosnia-Herțegovina o atenție pe care acestea nu au mai avut-o de când re­giunea a fost devastată de război. Iar auto­ritățile spun că dezastrul poate fi comparat cu cel lăsat de război. Să fie o surpriză amploarea pagubelor într-o regiune în care corupția și interesele personale au făcut jocurile economice după căderea comunis­mului?

Statele Uniunii Europene, Rusia, Slo­venia, Croația, Turcia și chiar Israel trimit aju­toare. Autoritățile bosniace au anunțat că inundațiile și alunecările de teren au afec­tat un sfert din populația de patru milioane de persoane a țării și au comparat distru­gerile „înspăimântătoare“ cu cele provocate de războiul din 1992-1995.

„Consecințele sunt înspăimântătoare. Distrugerile materiale nu sunt mai prejos decât cele provocate de lupte“, a spus minis­trul bosniac de externe Zlatko Lagumdzija. El a explicat că peste 100.000 de locuințe din Bosnia nu mai pot fi folosite și că peste un milion de persoane au rămas fără acces la apă potabilă. „În timpul războiului mulți oameni au pierdut totul. Astăzi, din nou, nu mai au nimic“, a afirmat ministrul.

Premierul sârb Aleksandar Vucic estimează costurile dezastrului din Serbia la sute de milioane de euro, într-o țară cu un PIB de aproape 35 de miliarde de euro. Președintele Tomislav Nikolic a cerut ajutor din străinătate.

„Ne așteptăm la un sprijin imens pentru că nu multe state au trecut printr-o catastrofă atât de mare“, a spus el.

Inundațiile și miile de alunecări de teren au expus mine antipersonal și câmpuri de mine din războiul din 1992-95 în peste 9.000 de locuri în Bosnia. Începând cu 1995 peste 600 de persoane au fost ucise de aceste arme. Estimările plasează la 120.000 numărul de mine rămase nedescoperite în Bosnia.

În Bosnia, ministrul adjunct al siguranței a declarat pentru agenția Thomson Reuters că până la 35.000 de persoane au fost evacuate cu elicopterele, cu bărcile sau cu camioanele.

Aproximativ jumătate de milion de persoane și-au părăsit locuințele într-o migrație de o amploare văzută doar în timpul conflictelor interetnice din urmă cu două decenii. În Serbia au fost evacuate cel puțin 25.000 de persoane.

Termocentrala sârbă Nikola Tesla, care produce electricitate pentru jumătate de țară, a devenit un simbol al solidarității în lupta cu apele revărsate.

Djina Trisovic, purtător de cuvânt al sindicatului companiei de utilități EPS a afirmat că unii angajați ai centralei au lucrat trei zile fără aproape nicio pauză deoarece echipele de schimb nu au putut ajunge acolo din cauza inundațiilor. Între timp, mii de soldați, polițiști și voluntari s-au mobilizat să protejeze centrala. La mina de cărbune Kolubara, care aprovizionează unitatea, calamitatea a provocat deja pagube de 100 de milioane de euro.

Serbia, o țară cu „oportunități imense“, dar cu economia blocată de corupție și de jocul intereselor

În Serbia, compania germană Ball Packa­ging are unul dintre cele mai im­por­tante proiecte de investiții directe străine. În orice altă parte a lumii compania, care pro­duce ambalaje pentru mărci precum Coca-Cola, Pepsi și Heineken, are un profil jos

și-și desfășoară operațiunile în liniște. Dar venirea ei a fost o veste mare în Serbia, o țară a cărei industrie a fost devastată de război, de un embargo internațional și de destrămarea Iugoslaviei.

„Este o țară cu oportunități imense, o piață care poate doar să crească și oameni dornici să reușească, oameni care sunt pre­gă­tiți să se trasforme pe ei înșiși“, spune pentru BBC un director al Ball Packaging.  Compania și-a început operațiunile aici în 2005 și niciodată, susține reprezentantul, nu a regretat. „Văd doar lucruri pozitive aici și mă întreb de ce nu vin și alte companii“, spune el.

Răspunsul poate fi găsit în imaginea țării. Hiperinflația, corupția și represiunea politică pot fi privite ca probleme grave ale trecutului, dar acestea au lăsat pete greu de scos de pe reputația Serbiei.

Un exemplu sunt privatizările dubioase din ultimul deceniu, în urma cărora fostele companii de stat au ajuns în mâna unor pro­prietari dubioși care le-au adus în faliment. La Agrohem, unul dintre cei mai mari producători de fertilizatori din țară, lanțul slăbiciunilor duce până la o figură întunecată din Macedonia, notează EUobserver. Com­pania a irosit milioane de dolari cu afaceri cu companii offshore și s-a prăbușit în faliment, lăsând pe drumuri sute de angajați.

„Nu aveam nicio idee despre cine cumpăra compania“, își amintește Milojica Hrvacanin, fost angajat al Agrohem.

O investigație a Consorțiului Inter­na­țional de Jurnaliști de Investigație a desco­perit că Zanko Cado, bancher și om de afa­ceri și fost ministru al economiei în Macedo­nia, a fost în spatele rețelei de firme offshore care s-au implicat în cumpărarea și falimen­tarea Agrohem.

Aproape 2.000 din cele 3.017 com­panii de stat privatizate între 2001 și 2011 și-au încetat operațiunile, au intrat în faliment sau sunt pe punctul de a se închide. În iunie 2013 fostul ministru sârb al economiei și pri­vatizărilor Predrag Bubalo a fost arestat și acuzat de abuz de putere în vânzarea Por­tului Belgrad, cândva o com­panie puternică de transport naval pe Dunăre care se spune că a fost preluată printr-o firmă din Luxem­burg de unii dintre cei mai bogați sârbi.

Cel mai bogat om de afaceri sârb deține cea mai mare companie privată sârbă și este acuzat de fraudă și evaziune fiscală

Cel mai bogat sârb, Miroslav Miskovic, a uimit Serbia și presa străină anul trecut când a plătit o cauțiune record de 16 milioane de dolari după ce a stat în închisoare șapte luni după acuzații de fraudă și evaziune fiscală. Suma este mică în comparație cu averea sa, de peste un miliard de dolari, estimată de Forbes pentru 2007.

Printre altele, el a fost acuzat că a furat peste 30 de milioane de dolari în timpul privatizării unei companii de mentenanță a drumurilor alături de fiul său și alte nouă persoane.

Premierul Aleksandar Vucic susține că Miskovic a plătit „alocații“ de până la 65.000 de dolari unui număr de 20 de politicieni de top și că a încercat să doboare guvernul pentru a împiedica investigarea afacerilor sale.

Cauțiunea i-a consolidat reputația bătrânului de aproape 70 de ani de unul dintre cei mai bogați oameni de afaceri din Balcani, scrie The New York Times.

Vestea arestării a venit ca un șoc deoarece Miskovic era o persoană secretoasă și enigmatică – jurnaliștii sârbi îl suspectau că plătea o parte din colegii lor pentru a nu scrie despre el. Guvernul a dat arestarea ca exemplu de succes în lupta cu crima organizată și cu corupția dată pentru ca țara să poată adera la UE.

Miskovic conduce cea mai mai companie privată din țară, Delta Holding, care are 7.200 de angajați în Balcani și o rețea de afaceri de la imobiliare și producție de alimente la vânzări de retail și asigurări.

Imperiul de business al lui Miskovic a prins rădăcini sub președintele Slobodan Miloșevici, căruia omul de afaceri i-a fost pentru scurt timp vicepremier, în anii ’90 în timpul războaielor și a embargoului internațional impus țării. Responsabilitatea lui era privatizarea industriei sârbe. Miloșevici a murit în închisoare în 2006 în timpul procesului pentru crime de război.

În Bosnia, protestele anticorupție au aprins iarna aceasta orașele Tuzla și Saraievo. „Privatizările corupte. Partidele politice care controlează justiția, poliția și promovează teroarea în viața de zi cu zi și, cel mai rău lucru, au furat banii oamenilor și s-au îmbogățit“, explica atunci pentru Euronews motivele protestelor unul din liderii demonstranților. Protestatarii au incendiat câteva clădiri guvernamentale. Mai multe zeci de persoane au fost rănite în luptele cu forțele de ordine.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Bogdan Cojocaru

0 comments :

Trimiteți un comentariu