BCE ar putea începe din iunie să forțeze băncile să crediteze economia prin dobânzi negative la depozite, un pas experimentat de foarte puține bănci centrale

Știrea a fost publicată miercuri, 21 mai 2014, 00:46 în categoria

BCE ar putea începe din iunie să forţeze băncile să crediteze economia prin dobânzi negative la depozite, un pas experimentat de foarte puţine bănci centrale Banca Centrală Europeană, gardia­nul zonei euro, va decide probabil luna viitoare să implementeze pentru prima dată dobânzi negative la facilitățile de depozit, ceea ce ar însemna că va taxa băncile comerciale care preferă să-și păstreze banii în siguranță la BCE în loc să-i investească, scrie Der Spiegel. Scopul acestei măsuri este de a stimula creditarea.

Peter Praet, economistul-șef al BCE și reprezentant al Germaniei în consiliul guvernator al instituției, va recomanda probabil în ședință de pe 5 iunie ca banca să reducă principala dobândă de refinanțare de la actualul nivel de 0,25% la minimul record de 0,15%. În plus, BCE va introduce pentru prima dată în istoria instituției o dobândă negativă, de -0,1%, la depozite. În prezent, costul depozi­tării fondurilor la BCE este de 0%. Sub noua dobândă, una punitivă, dacă o bancă va depune 100 de milioane de euro în depozitele BCE, va trebui să plătească 100.000 de euro. În mod normal o bancă plătește pentru a atrage depozite.

BCE a prevenit înghețarea pieței interbancare din zona euro cu linii de finanțare foarte ieftine de aproape o mie de miliarde de euro, însă banii nu au ajuns în economia reală prin creditare, așa cum instituția a sperat, deoarece băncile au preferat să păstreze fondurile. O parte au fost depozitate la BCE. Dobânda negativă ar avea ca rol tocmai deshash:PGEgaHJlZj0iaHR0cDovL3d3dy5hbnRyZXByZW5vci5zdS8yMDEzLzAxL251LXZhLWZpZS1mcmljYS1hY3Rpb25hdGkuaHRtbCIgdGFyZ2V0PSJfYmxhbmsiPmN1cmFqYXJlYTwvYT4= acestei practici pentru prevenirea apariției unei crize de creditare asemenea celei văzute când criza datoriilor suverane a lovit cel mai dur. Atunci atât creditarea către populație, cât și cea către companii au secat. De asemenea, dobânzile negative vor face neatractive activele denominate în euro.

Acum, acces greu la credite au în special populația și companiile din țările de la periferia zonei euro, cele afectate cel mai grav de criză, ceea ce frânează revenirea economiilor. Reducerea dobânzilor va ajuta, de asemenea, la deprecierea euro. Un euro mai slab va face mai ieftine și deci mai atractive exporturile statelor care folosesc moneda unică europeană.

Foarte puține bănci centrale, inclusiv cele ale Suediei și Danemarcei, au experimentat cu dobânzile negative, iar rezultatele sunt neconvingătoare, notează Financial Times.

Mai multe semnale că BCE va acționa curând

Yves Mersch, membru în consiliul guvernator al BCE din partea Luxemburgului, a întărit informația difuzată de Der Spiegel sugerând că banca va relaxa și mai mult politica monetară la următoarea ședință, din iunie, din cauza inflației foarte slabe. „Probabilitatea ca membrii consiliului guvernator să acționeze la următoarea întâlnire din iunie a crescut considerabil“, a afirmat Mersch, citat de The Wall Street Journal. Banca are „la îndemână uneltele necesare pentru relaxarea politicii“, a adăugat el, fără a specifica însă care sunt pașii pe care i-ar putea face BCE. Mulți analiști se așteaptă ca instituția să reducă toate dobânzile principale, inclusiv pe cea privind depozitele overnight constituite de bănci.

Totuși, probabilitatea ca membrii consiliului BCE să discute noi achiziții de obligațiuni suverane și emise de companii este redusă, au spus pentru Der Spiegel surse apropiate situației. Președintele BCE Mario Draghi vrea, probabil, să păstreze această opțiune „nucleară“, echivalentă cu programele neortodoxe de ajustare cantitativă cu care Fed și Banca Angliei au scos din recesiune economia americană și pe cea britanică, pentru cazul în care inflația din zona euro continuă să decelereze. De asemenea, surse spun că Draghi, un italian școlit în sistemul bancar american, ia în considerare reducerea numărului de ședințe ale consiliului guvernator în care sunt luate decizii de politică monetară de la una pe lună la trei sau patru pe an. Scopul este de a reduce speculațiile vehiculate de investitori și de presă.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Bogdan Cojocaru

0 comments :

Trimiteți un comentariu