
Președintele rus Vladimir Putin a început marți o vizită de două zile în China, cea mai mare economie din Asia și a doua în lume după SUA, dar situația în care se află șeful
statului rus s-a inversat față de era lui Iosif Stalin și Mao Zedong, când China era puternic dependentă de ajutorul sovietic. Putin vrea ca în timpul vizitei la Shanghai să încheie un acord pentru livrarea de gaze rusești Chinei, după mai mult de un deceniu de negocieri dificile din cauza prețului, scrie Bloomberg. Contractul este „aproape finalizat“, a declarat președintele rus presei din China într-un interviu publicat anterior vizitei. Rusia vrea să consolideze relațiile cu China în contextul crizei din Ucraina, care a condus la o îndepărtare a țării de Statele Unite și țările europene.
Relația cu China, cel mai mare partener comercial al Rusiei, cu schimburi totale de 96 de miliarde de dolari anul
trecut, devine și mai importantă, întrucât escaladarea sancțiunilor riscă să împingă economia Rusiei în recesiune. „Relațiile Chinei cu Rusia va trebui să se dezvolte odată cu deteriorarea celor cu Occidentul. Mai degrabă Beijingul, și nu Moscova, va fi puterea cu mai mare greutate“, a declarat Dmitri Trenin, director la centrul Carnegie din Moscova. Inversarea rolurilor dintre cele două țări este evidențiată de evoluția economică din ultimii 35 de ani. În 1979, când Deng Xiaoping începea transformarea economică a Chinei, PIB al țării era de numai 40% din cel al URSS, potrivit unui studiu al Centrului pentru Reformă Europeană. În prezent, economia Chinei este de patru ori mai mare decât cea a Rusiei, statul
succesor al URSS.
Marius Oncu
Președintele rus Vladimir Putin și omologul său chinez Xi Jinping au semnat ieri la Shanghai mai multe acorduri bilaterale, dar nu și pe cel referitor la livrările de gaze ale Gazprom, evaluat la 400 de miliarde de dolari, negocierile urmând să continue, scrie Bloomberg. Discuțiile vor continua, cele două țări sunt interesate de un compromis, a declarat directorul general al Gazprom Alexei Miller. Oficiali ruși au declarat înainte de întâlnirea celor doi președinți că părțile sunt foarte aproape de un acord, la peste 10 ani după începerea discuțiilor. Subiectul divergent este cel al prețului, chiar dacă acordul era considerat probabil, având în vedere sancțiunile comerciale și financiare cu care se confruntă Putin din partea Statelor Unite și Uniunii Europene, după anexarea Crimeei. Cele două țări discută prețul, iar acordul ar putea fi convenit în orice moment, a declarat purtătorul de cuvânt al lui Putin, Dmitri Peskov, după întâlnirea de marți dintre președinții Rusiei și Chinei. Gazprom, cel mai mare producător de gaze la nivel mondial, intenționa ca acordul cu China National Petroleum (CNBC) să fie semnat în timpul vizitei lui Putin în China.
Anca Dumitrescu
0 comments :
Trimiteți un comentariu