Cel mai mare scandal politic al deceniului, arestarea lui Mircea Băsescu, care riscă să îngroape cariera politică a lui Traian Băsescu, a acoperit una dintre cele mai mari și mai interesante tranzacții făcute de un om de afaceri român. Ion Țiriac își vinde banca, adică își vinde partea deținută în UniCredit Țiriac Bank, a patra bancă din România. El a intrat în această afacere, respectiv de a avea o bancă, în 1991, iar ieșirea lui din acest sector ar pune capăt unei istorii care nu întotdeauna a fost liniștită.Puțină lume știe că la începutul anilor 2000, Banca Țiriac se chinuia să supraviețuiască pentru că se îneca cu credite neperformante. Atunci, Mugur Isărescu, guvernatorul BNR, i-a spus omului de afaceri că trebuie să vină cu o nouă infuzie de capital dacă mai vrea să rămână pe piață.
Strâns cu ușa, Țiriac a venit cu noi bani și l-a angajat pe Anthony van der Heijden , fostul șef al operațiunilor ING de la București să-i curețe banca. Situația multor bănci din România este la fel în acest moment.
Creșterea economică care a venit peste România începând cu 2002-2003 și boom-ul creditelor de consum unde Banca Țiriac finanțase operațiunile Flanco a dat o altă întorsătură evoluției băncii, ca de altfel și a întregului sistem bancar românesc.
Perspectiva intrării în Uniunea Europeană în 2007 a umplut avioanele de investitori care căutau să cumpere bănci în România, o țară subbancarizată ( subbancarizată este și acum), dar cu perspective extraordinare de creștere când se faceau power-point-uri.
În 2004, Țiriac și-a pus și el banca la vânzare, dar în termeni diferiți de cei clasici. El voia să găsească un investitor cu care să se asocieze, nu să-i vândă banca pur și simplu. Așa că în prima parte a lui 2005, omul de afaceri i-a selectat pe cei de la HVB Bank , la vremea respectivă al doilea grup mare bancar din Germania, care avea o filială în România. De Banca Țiriac se mai interesaseră grupul francez Societe Generale, care avea în România BRD, National Bank of Greece, care avea Banca Românească, BNP, un alt mare gigant francez și chiar HSBC.
Citiți aici articolul apărut în Ziarul Financiar, în 2005: Țiriac înclină spre o fuziune cu HVB Bank
Această asociere a lui Țiriac cu HVB este una din cele mai interesante tranzacții făcute pe piața românească pentru că parametrii de evaluare pentru exit, respectiv dacă Țiriac voia să iasă de tot din afacere, au fost stabiliți atunci.
În 2005, prețul activelor românești începuse să crească pe neașteptate și considerabil și niciun om de afaceri român nu prea mai voia să vândă pentru că spera că va obține mult mai mult dacă mai așteaptă câțiva ani. Țiriac și-a dat banca și controlul primind în schimb parametri de ieșire din deal. Preluarea peste numai câteva luni a grupului german HVB de către italienii de la UniCredit a menținut în picioare parametrii afacerii, respectiv, multiplul de activ net, cel mai uzitat indicator de evaluare a unei bănci.
În cazul tranzacției din 2005 între Țiriac și HVB, multiplul a fost de peste trei ori, activele nete, dacă nu chiar 3,5. Când numai peste șase luni, la finalul lui 2005, BCR a fost vândută la un multiplu de șase, cel mai ridicat multiplu de evaluare stabilit pentru o bancă, pe care Erste îl regretă și acum și plătește cu vârf și îndesat, în mod cert Țiriac a crezut că și-a vândut banca prea ieftin. După numai trei ani, a venit criza, iar băncile din întreaga lume păreau că pică ca la un joc de domino. Indicatorii de evaluare pentru o bancă s-au prăbușit și de la o medie de 3-4, multiplul a căzut la 1 și chiar sub 1, respectiv pe o bancă nu se mai plătea nici măcar activul net deținut.
Indicatorii s-au prăbușit și în România în același fel. În perioada de boom, 2006-2007, principalii acționari ai Băncii Transilvania cereau doua miliarde de euro. În 2009, valoarea băncii se prăbușise la 300-400 milioane de euro și niciun investitor nu era dispus să plătească mai mult de un multiplu de 1 la valoarea activelor nete.
În schimb, Țiriac își asigurase din 2005 un multiplu de 3,5, pe care UniCredit trebuia să i-l plătească. În 2014, Țiriac și-a manifestat dorința de a ieși din afacerea bancară, iar acum italienii trebuie să-i plătească de trei ori mai mult decât sunt parametri actuali de evaluare a unei bănci.
Nu știu cine a avut ideea de a stabili clar parametrii de ieșire din afacere încă din 2005, Țiriac sau consultanții lui de la acea vreme, banca de investiții Rothschild, dar această opțiune valorează un miliard de euro. UniCredit Țiriac Bank avea la finalul lui 2013 active nete de 2,8 miliarde de lei, adică 620 milioane de euro. La un multiplu de 3,5, banca ar face 2,1 mld.euro, ceea ce înseamnă că pachetul lui Țiriac de 45% din acțiuni ar valora un miliard de euro. Dacă s-ar lua în considerare parametrii actuali de evaluare a unei bănci din acest moment, valoarea pachetului nu ar trece de 250 de milioane de euro.
Probabil că nu vom ști niciodată cu exactitate câți bani va lua Ion Țiriac în urma afacerii bancare pe care a început-o în 1991, dar nu cred că mai puțin de un miliard de euro. Pentru un business în care a stat 24 de ani, este un câștig remarcabil, mai ales dacă se ia în considerare și faptul că acum un deceniu Banca Țiriac era pe muchie.
Cel mai greu lucru pentru un investitor este să știe când și cum să iasă dintr-o afacere. În perioada de boom mulți oameni de afaceri români, cu oferte de vânzare pe masă, au crezut că businessul merge numai în sus și oricine poate să dea oricât. Criza a retezat acest elan, dar a făcut să și dispară toate ofertele. Probabil că mulți antreprenori și-ar vinde acum afacerile la un preț la jumătate din ce au primit în perioada de boom. Dar nici acel preț nu se mai oferă, iar companiile lor sunt pline de datorii. De asemenea, câți dintre oamenii de afaceri și-ar da controlul businessului, uitându-se la perspectiva unui exit peste un deceniu?
Modelul lui Țiriac a fost contrar pieței. Decât să-și țină tot businessul într-un singur coș, el a preferat să se asocieze în mai toate afacerile, având în față câștigul de peste zece ani, nu după un an. La fel a făcut și în asigurări, unde mai deține jumătate din Allianz-Țiriac sau la Metro, unde deține 15% din grupul de retail ( aici are discuții de evaluare cu germanii privind cât valorează afacerea Metro în România).
0 comments :
Trimiteți un comentariu