miercuri, 4 iunie 2014

Inflația slabă din Germania împinge BCE spre dobânzile negative testate cu succes în UE doar de Danemarca, dar în condiții și cu obiective diferite

Inflaţia slabă din Germania împinge BCE spre dobânzile negative testate cu succes în UE doar de Danemarca, dar în condiţii şi cu obiective diferite Încetinirea bruscă a inflației în Germania, aproape de cel mai redus nivel de după Marea Recesiune din 2009, crește probabilitatea ca Banca Centrală Europeană (BCE) să acționeze mai radical ca până acum în ședința de joi pentru a preveni frânarea revenirii economice, probabil prin introducerea dobânzilor negative la depozite, o măsură neîncercată în Europa la o asemena anvergură.

Celelalte experimente europene cu dobânzi negative au fost efectuate doar la scară locală și în condiții diferite, în Suedia și Danemarca, iar rezultatele sunt mixte. Atât Suedia, cât și Danemarca au răspuns la intrări masive de capital, un efect al goanei investitorilor spre adăpost pe timp de criză, și nu la slăbiciunile economiilor, așa că BCE va păși pe un teren în mare parte necunoscut.

Rata anualizată a inflației din Germania, cea mai mare economie a zonei euro, a scăzut de la 1,1% în aprilie la 0,6% în mai, nivel mai redus decât s-a anticipat, ceea ce aduce mai aproape perspectiva deflației, a unei perioade prelungite de scădere a prețurilor, în zona euro. Scăderea prețurilor va face ca profiturile companiilor să se reducă, situație în care acestea sunt forțate să micșoreze investițiile și cheltuielile, inclusiv cu personalul. Rezultatul poate fi chiar recesiune economică, creșterea șomajului și umflarea datoriilor.

Banca centrală daneză a experimentat cu o dobândă negativă de 0,2% la depozitele constituite de băncile comerciale la instituție din iulie 2012 până în aprilie anul acesta cu dublul scop de a stimula creditarea pentru sectorul privat și de a opri aprecierea coroanei până ca aceasta să ajungă la nivelul la care ar fi pus în pericol industria locală. Banca Suediei a pășit pe teritoriul negativ în 2009-2010. În Suedia a avut puține efecte, dar în Danemarca a limitat aprecierea nedorită a coroanei, pe care banca centrală o ține ancorată de euro, scrie AP.

Un succes, dar a durut

Succesul, în această privință, se datorează faptului că dobânda negativă la depozite a împins în jos randamentele investițiilor în venituri fixe precum obligațiunile denominate în coroane.

Acesta a descurajat investitorii să cumpere active daneze, considerate la acea vreme sigure în contextul temerilor că zona euro se va rupe.

Dar experimentul nu a fost lipsit de durere. Reticente să crediteze mai mult și în imposibilitatea de a reduce și mai mult dobânzile plătite deponenților, băncile daneze au înghițit pierderi echivalente cu 50 de milioane de euro sau cu 2% din veniturile lor din 2013.

Banca Angliei a contemplat și ea în 2009 posibilitatea dobânzilor negative, încurajată de pașii Suediei.

Elveția a folosit agresiv dobânzile negative în anii ’70, când încerca disperat să stopeze capitalul pe care investitorii îl aduceau în țară goniți de inflația globală și de instabilitatea din Orientul Mijlociu.

De asemenea, la sfârșitul anului 2012 băncile elvețiene Credit Suisse și UBS au impus dobânzi negative la depozitele pe termen lung constituite de instituții ca răspuns la dobânzile de 0% aplicate de banca centrală, potrivit firmei de cercetare The Smart Cube.

Teoria sună bine

Perspectiva dobânzilor negative în zona euro a apărut încă de anul trecut, când dobânda de politică monetară a BCE atingea minime record.

Prin introducerea dobânzilor negative la depozite banca centrală a zonei euro ar obliga băncile care preferă să-și păstreze rezervele în siguranță în cuferele instituției să plătească pentru acest „privilegiu“. În teorie, BCE ar forța astfel băncile să reia creditarea interbancară, banii instituți­ilor de finanțare cu rezerve mari precum cele din Germania, Austria, Olanda și Franța urmând să ajungă în sistemele bancare din stalele lovite mai dur de criză și de acolo în economi­ile reale prin intermediul împrumuturilor către sectorul privat. Companiile mici și mijlocii din statele de la periferia zonei euro ar avea în aceste condiții acces la finanțare mai ieftină, notează analiștii de la Credit Suisse.

La fel de important, dobânzile negative ar împinge în jos cursul euro, ajutând astfel companiile exportatoare.

Efectele dobânzilor negative ar putea depăși periferia. Dacă băncile din miezul zonei euro reduc dobânzile la depozitele de retail, clienții ar putea alege să cheltuiască banii în loc să-i păstreze la bancă, ceea ce ar aduce un stimulent economic suplimentar.

Pericolele din necunoscut

Unii economiști atenționează că o astfel de măsură ar avea un recul periculos, ar trata doar simptomele, și nu cauzele problemelor.

„Dobânzile negative nu au mai fost folosite la o astfel de scară și de aceea pot avea consecințe imprevizibile“, spune Christian Schulz, analist la banca Berenberg.

Anatoli Annenkov, economist al Société Générale, atrage atenția că dobânzile negative ar putea descuraja băncile să crediteze.

„Marea teamă este că o astfel de măsură ar crește costurile pentru bănci. Dacă marjele se reduc, băncile vor fi chiar mai puțin dornice să crediteze“, spune el.

În loc să-și direcționeze rezervele – constituite în parte din fonduri puse la dispoziție de către BCE în timpul crizei – către împrumuturi, băncile ar putea prefera să-și plătească datoriile.

Un alt risc este ca băncile să transfere clienților costurile suplimentare prin comisioane noi sau dobânzi mai mari la împrumuturi. În Danemarca dobânzile creditelor au rămas în general neschimbate, însă au scăzut ușor împrumuturile către companii.

De asemenea, unii analiști cred că fondurile pe care le-ar putea redirecționa BCE spre economia reală prin dobânzile negative sunt prea mici pentru a avea un impact pozitiv semnificativ asupra creșterii economiilor.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Bogdan Cojocaru

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu